Rachiu, zacusca si icre negre pentru Majestatea Mea

...Celor care mai cred in loialitate si onoare....

Am niste vecini absolut adorabili. Din Bulgaria. Au un copilas de vreo 2 anisori, scump foc. M-am imprietenit cu vecina chiar la cutia postala, apoi prietenia a evoluat in timp si in lift, apoi cateva secrete au fost impartasite intre cele 2 usi ale apartamentelor noastre inainte sa ne pravalim amandoua, daramate dupa o zi de munca, fiecare in resedinta ei.

Aseara m-au invitat la o petrecere organizata cu nicio ocazie la ei acasa. Le-am cunoscut cei 16 prieteni, frati, cumnati, cumnate, cu vreo 2 exceptii, toti bulgari. O exceptie era un francez pe jumatate belgian si jumatate italian, alta... un roman.

Am invatat sa beau cum trebuie. Am inceput cu niste Martini, apoi rachiu bulgaresc leit tuica noastra care trebuia stins imediat cu bere. Apoi iar rachiu asezonat cu zacusca, icre negre si faimoasa salata bulgareasca.

Apoi, dupa cateva dansuri, ne-am rafinat cu sampanie.

Eu, cu umorul meu macabru, intrebam incontinuu pe la cat vine Politia. Ca se auzea Sandra, CC Catch si Inna, destul de tare pentru satucul asta. A venit pana la urma un ofiteras cu toti epoletii lui si a  dojenit gazdele. E a doua oara cand au chemat alti vecini politia, a treia oara vor incasa o amenda.

Dupa ce am scapat de politie, ne-am mai urat de cateva ori sanatate in cele 3 limbi care circulau in resedinta, si ciocneam paharele. Eu aplicasem deja strategia vazuta in filme si inlocuisem demult rachiul cu niste Sprait:).

Dupa inca un rand de rachiu, am pus-o de-o asociatie bulgaro-romana, iar eu am prins pozitia de Chairman, ca de Chairwoman nu auzisem. Dar pentru ca m-am priceput sa zic cate ceva si de Tze Se K:) Sofia, succesul meu a atins apogeul, si am fost ovationata minute in sir.

La despartire, ne-am jurat credinta vesnica, ei mi-au spus ca am castigat 14 bulgari roiali Majestatii Mele, si daca am probleme, nelinisti, necazuri cu politia, doar un semn regal sa fac, si totul va disparea ca prin minune.

Lasand gluma la o parte, sunt chiar minunati si ma bucur ca i-am cunoscut. Unul dintre ei este DJ in Bulgaria, si facuse o selectie de muzica de clubbing care m-a uns pe suflet. 90% erau melodii de-ale noastre si ei apreciau de fiecare data cand se auzea o melodie cantata sau compusa de romani. Ceea ce m-a cucerit definitiv. Faptul constatat de comun acord ca atat romancele cat si bulgaroaicele sunt frumoase si au pieptul generos a cimentat prietenia noastra.

Cireasa de pe tort a fost cand s-a decretat ca apartamentul lor e doua mea casa si oricand am nevoie de ceva sa apelez cu incredere. Deci acum am o resedinta de aproape 200 metri patrati, 4 dormitoare, 2 terenuri de fotbal de sala, adica 2 living-uri, 4 bai si 2 terase.Si copiii nostri pot face zgomot pana vine politia.

O singura chestie reprobabila am facut si pe care o regret, dar am si eu principiile mele.

M-au intrebat de feisbuc, de un cont ceva, si le-am zis ca nu am auzit de asa ceva. Dar le-am castigat simpatia si le-am dat numarul meu de telefon. Pentru ca au fost simpatici si au pariat ca am cel mult 35 anisori. Au omis cei 7 ani de acasa de la mine.

Lady PoLa

...Celor care cred in Raul Martinez...cel mai tare organizator de petreceri!

 

M-am impacat cu Halloween-ul. Nu aveam nimic in comun cu el. Intai am trait momentele amuzante alaturi de Calin pentru a-l sustine inainte de petrecerea pe care a avut-o la colegiu.

Nu stiam ca la o saptamana dupa asta ii voi cere ajutorul, sustinerea, si sfaturile ca sa ma costumez pentru petrecerea mea.

A hotarat ca voi fi o vrajitoare sexy cu tarantula pe palarie.

Palaria mea, tarantula lui. In cele din urma a rezultat o tinuta de Lady GuGa:), cu care iarasi nu am mare lucru in comun.

Acum port purta cu demnitate orice palarie sofisticata. Fac fata oricarui eveniment britanic ce presupune expunerea fructelor, penelor, cuiburilor de pasari, animale impaiate, chiar structuri metalice. 

Raul, te iubesc pustiule pentru ca esti bestial, pentru ca esti un talent la clape si vocal in formatia ta, ca puteti canta live, ca orice eveniment organizat de tine e o reusita, pentru ca ne faci sa ne simtim ca acasa in.... Mexicul tau:), ca esti un prieten adevarat si ca...doar ma inviti la evenimente fara sa ma implici in organizare si pot astfel intra doar in pielea de ...invitat special!

Lady PoLa

Bestia si Mama Ei

....Celor care mai cred in...Halloween....

                                                                           

 

                                                            

Nisip si Aur

...Celor care mai cred ca Aurul se alege de Nisip...

Nimeni pe pamantul acesta nu o va putea egala vreodata pe Nadia. Perfectiunea ei inca imi provoaca fiori si imi taie respiratia cand revad secventele memorabile care mi-au marcat copilaria.

Stiind cat de dureroase sunt antrenamentele gimnastelor am suferit profund in momentele in care reproduceam la nesfarsit exercitiile la barna desenata cu creta pe asfalt, la solul unde faceam exercitii liber alese, si in timpul chinului nostru la batatorul de covoare ce ne tinea loc de paralela cu solul, ca de fapt a doua bara era mai joasa si mai mica, pentru carpete, deci nu puteam numi aparatul "paralele inegale".

Capra pentru sarituri era o chestie metalica amplasata langa scara blocului, menita sa iti cureti pantofii de noroi.

Oricat de bine ne straduiam sa facem exercitiile, nu luam 10 ca EA, INEGALABILA. Pentru ca erau mereu in juriu fete de la alte scari, invidioase pe gratia noastra, a celor de la scara 2.

Nu contau juliturile din genunchi obtinute din prea mare stradanie la flick-flack-rile cu aterizare pe cimentul dintre masinile din parcarea blocului, era sublim cand avea loc Festivitatea de Premiere. Simteai ca, dupa ce vor trece cojile din genunchi si coate, poti sa o iei destoinic de la capat, spre o noua performanta.

Durerea mea personala, iesea din mine in clipa care ne revarsam toate fetele catre locul de joaca, si toate serioase, cu breton si coada de cal, gata de competitie. Eu, o claie de zulufi, visand la un par perfect drept si Marea Realizare. Doamne cat am mai suferit ca nu puteam sa am parul la fel ca al gimnastelor.

Au trecut de atunci vreo 35 ani. Am acelasi spirit competitiv, imi fac parul drept de cate ori am chef, si am deja la activ Marea Realizare, pe actualul meu tanar adolescent aflat in perioada cosurilor sublime care definesc adolescenta.

Incerc sa il formez la fel de competitiv, sa supravietuiasca in Jungla Contemporana. Se pregateste asiduu. Invata speech-urile lui Obama, si-a facut singur un speech prin care trebuie sa argumenteze in fata clasei de ce nu trebuie interzis...televizorul la adolescenti. Ofta si iar scria, iar scria si iar ofta. L-a termintat, eu l-am cronometrat, caci fiecare pupil are un numar de minute in care trebuie sa se incadreze la prezentarea de maine. M-a terminat si pe mine la final. Va reusi. Sunt sigura. Chiar daca a inceput sa imi vorbeasca obscen: mami da-mi te rog ...planner-ul! Adica orarul.

Am reusit si eu pana la urma sa ating perfectiunea. Recunoscuta de shefmiu, in memorabila data de 4 octombrie la ora 15.53.

Adica a zis ca am lucrat PERFECT, nu "well done", sau "good work"ci: PERFECT.

Am fost foarte tulburata in urmatoarele ore ale dupa-amiezii, 2 colegi de-ai mei deja ma priveau cu piosenie, si daca mutam o agrafa sau un pix imi ziceau:PERFECT!

In fine, nu le-am zis nici pana in ziua de azi, ce a insemnat dead-line-ul la chestia aia, si cum a ajuns prezentarea finala in forma Perfecta. Si nici nu o sa le zic. Conteaza rezultatul. Ba...parca mi s-a parut ca a zis shefmiu ceva intr-un call conf ca termenul a fost foarte presant si ca isi imagineaza ce a insemnat. Isi imagineaza. Nu stie. Dar am promis celor care au lansat pe orbita chestia asta ca voi face all my best sa finalizez in termen. Si Frumoasa:) din mine a uimit Bestia. Multumesc Claudiei pentru osanalele aduse mie insami, prin extrapolarea reusitei mele cu pozele Nadiei la Montreal, si dansul final din Frumoasa si Bestia. Un Mare Om a zis odata ca aurul se alege mereu de nisip.

La 15.53 am luat 10.

Dar mai sunt competitii. Cursa nu s-a terminat. Imi pun casca.

Armata e cu tine...Caline

...Celor care mai cred in organizarea de tip militar...

A inceput in cele din urma si scoala. Calin face parte din sistem. Un sistem care chinuie un adolescent sa se trezeasca la ora 7 dimineata, in conditiile in care, in toata viata lui prepubera a functionat spunand "buna dimineata" pe la ora 12.00.

Ca o mama perfecta ce ma cred, l-am intrebat matern: Cum vrei sa te trezesc dimineata? Cu apa rece, simuland taiatul unghiilor de la picioare cu unghiera, sau cantand ceva duios in urechea ta? Aceasta din urma l-a ingrozit cel mai mult, de aceea este destul de vioi in drumul catre periuta de dinti.

O armata intreaga va lucra in preajma lui sa termine colegiul:

1.Tata' lui : expert in pregatirea fizica, in relatiile cu femeile si sfaturi despre sex.

2.Matusa Lili: Masterat si Doctorat in Limba si Literatura Romana si Franceza

3.Iulian: Algebra, Geometrie, Trigonometrie.

4.Mihai: Limba Engleza si back-up Limba Chineza (nu face la scoala dar e bine sa fie)

5.Alexandra: Limba Engleza si back-up Limba Japoneza (nu face la scoala dar e bine sa fie)

6.Loredana: Limba si Literatura Germana

7.Calin din Israel: Limbi iudaice (nu face  la scoala dar e bine sa fie)
8. Mary: Experta in Relatii Europene si Parteneriate Guvernamentale.
9.Ma-sa (eu): Limba si literatura Engleza, Ziaristica, Arta si sandwich-uri

Imi este intr-un fel mila de el dar si de mine pentru ca a trebuit sa reactivez inca doi neuroni aflati in stare foarte latenta, deoarece un sistem cainos ii cere unicului meu copil analiza romanelor: "Mandrie si Prejudecata", "Marile Sperante" si alte cateva pietre de hotar ale literaturii britanice, iar eu ma aflu ca o prima borna kilometrica in lungul drum spre tichiuta de absolvent.

Caline, daca poti tine un uliu in palma, te poti ridica...acolo unde se avanta vulturii!

Luxembourg-Romania 0-2

....Celor care mai cred in Samba du Brazil...

Ne-a luat jumate de an sa ne pregatim pentru meciul Luxembourg-Romania. Cand a  venit clipa, am umplut stadionul Josy Barthel pana la refuzul celor 2212 locuri din 8000 capacitate. 2200 eram noi, romanii, ceilalti 12 erau luxembourghezi. Mie mi s-a parut curaj iesit din comun sa vii cu streagurile cu insemne regale sa contracarezi arsenalul romanesc de expresii academice si patos nationalist.

In mine s-a dus o lupta perversa intre identitatea mea nationala romana si fisa de salariu luxembourghez. De aceea m-am decis sa aplaud sincer intrarea echipei locale din spirit de fair-play si sa ma bucur controlat la eventualele goluri ale Romaniei. Calin mi-a spus de cateva ori ca vorbesc si ma misc ca o Ducesa care se stie filmata la evenimente publice. Si-a dat seama si baiatul de deviatia mea de comportament regal.

Sotul meu a fost vedeta galeriei. L-a ajutat mult pe Piturca in momentele in care acesta din urma parea pierdut si nu stia ce indicatii tactice sa mai dea, ca noi, cei din tribuna sa credem ca chiar se intampla ceva in teren. Ca la un moment dat eram cam plictisiti. Si atunci, Adi l-a certat pe Gigel Bucur, a racnit foarte profesionist la Gabi Torje, care de altfel, a fost singurul care l-a ascultat pe sotul meu, drept dovada ca a si dat golurile respective. L-a facut varza din punct de vedere oral pe Banel, dar aici nu a avut rezultate. Speram acum sa ne sune Piturca pentru a-i oferi postul de antrenor secund.

Cele mai importante momente ale meciului au fost din pacate pentru sportul romanesc dar din fericire pentru letargia care se instalase pe stadion, defilarea penelor cu celulita ale echipei de Samba du Brazil din Micul Mare Ducat.

                                                               

Tot sotul meu a captat totul atat din fata cat si din spate. Spre bucuria malefica a mea, a Cristinei si a Elenei care am savurat fiecare centimetru patrat de celulita si sunculite expuse nonsalant pana ne-am dat seama cat suntem noi de perfecte.

Ne-am imbogatit si cunostintele cu noi expresii triviale cu autentic iz romanesc, atat in versuri cat si in proza, cu referiri directe la organele de reproducere ale ambelor sexe.

Hai Romania!



New-York prin Orleans

...Celor care mai cred in...Sunetul Muzicii...

Cei apropiati si cei care o citesc pe inegalabila Alina Comsa Durbaca, draga mie prin condeiul ales dar si prin atitudine, stiu ca un vis ascuns, dar impartasit cu cititorii ei cand a scris un articol despre mine cu cativa ani in urma era ca imi doream sa vad Londra si New-York-ul.

Londra am vazut-o, New-York-ul inca ma asteapta. Ar fi de mentionat ca ceea ce ma atragea ca un magnet  nestiut in toti anii din urma...este...Jazz-ul. As fi vrut sa merg acolo, intr-un club unde se canta live, sa ma imbrac in albastru, eventual intr-o rochie retro foarte foarte stralucitoare, probabil lurex sau lame, sa beau un cockteil albastru, inconjurata de lumini albastre, iar saxofonistul, evident imbracat in alb si negru cu nelipsitele ghetre, sa imi dedice mie si numai mie tot show-ul.

Acum chiar cred ca visele se implinesc, poate intr-un mod diferit.

...O seara obisnuita in Luxembourg, in centrul orasului. Pe scena centrala se pregateste o formatie de jazz  sosita din Orleans.

Sotului ii place teribil de mult muzica instrumentala, in special saxofonul. Ne-am trezit aproape de scena si apoi totul a devenit istorie: muzica, ritmul, atmosfera.

http://www.youtube.com/watch?v=jmL-Ibktu2k&feature=related

                                                               

Nu mai vreau sa vad New-York-ul.

Am avut totul.

Zbor sau salt

...Celor care cred in decolarea spre directia buna...

Am aflat mai demult ca nu e bine sa faci contra vantului, sau sa inoti contra curentului. Eu le-am facut pe amandoua. In cele din urma am intors spatele vantului ca sa ma ridice de la sol, iar ultima data impotriva curentului am inotat in primavara, la o piscina din centrul orasului. Ceilalti inotatori ma priveau cu sceptimism. Mi-au trebuit in jur de 40 minute si cateva incercari sa ajung la gura care impingea jetul de apa. Cel care a pariat pe mine ca voi reusi, daca o fi fost vreunul dintre cei care imi urmareau chinul...e probabil bogat pe vreo Coasta Azurie.

Epuizata, am zambit si am scos limba la jetul subacvatic. Il dovedisem. Am iesit, m-am schimbat, si am plecat mai departe. Nu m-am mai intors. Ce mai era de demonstrat acolo?

August 2011, piscina olimpica. Urmeaza saltul. De la trambulinele de 1 metru si 3 metri... deja e joaca.

Neavizatii au voie sa urce la maxim 5 metri. M-am urcat sa simt inaltimea si sa vad adancimea. La 5 metri platforma, 5.50 adancime, deci peste 10 metri de senzatii.

Am fost acuzata ca am fotograf personal. Accept acuzatia. Asa este. Dar nu am angajat niciunul. Doar ca nu ma scapa din ochiul teleobiectivului.

Sunt gata si de salt. Si va promit ca ies la suprafata. E chestie de autocontrol si disciplina.

Mi-e teama ca daca voi reusi ...o sa incerc sa deschid usa de la platforma de la 7 metri jumatate.

Dar teama poate fi invinsa.

500 metri pietoni si semafoare

...Celor care cred in...Legende

Sunt ingrozitor de imprastiat de organizata.De aceea am job-ul asta. Si mi s-a spus ca traiesc o viata ca'n filme. Asa e. Saptamana trecuta am avut ultimul mare eveniment pompos inaintea sezonului de summer cand fug toti ca potarnichile, care incotro. Tare mi-a iesit bine.  S-a aplaudat si am fost slavita. Mi s-a parut ca l-am auzit si pe shefmiu zicand acelasi lucru, dar cred ca era ecoul de la ceilalti. Ca in general nu e multumit.

                                                                                                                                                                      Sunt asa de organizata incat daca am mai mult de 3 obiecte asupra mea, unul il uit pe undeva. Sa va dau cateva exemple elocvente.

2 evenimente la simultan, 2 cladiri diferite, asa cum deja m-am obisnuit. Pauza de masa. Celor pe care i-am organizat in Castel le-am spus ca iau masa cu cei pe care ii organizasem la biroul corporativ si invers. Si avand 45 minute la dispozitie numai pentru mine m-am dus glont sa ii cumpar lui Calin ceva, ca a doua zi plecam in tara. Am gasit un short dragut tare si m-am gandit sa il probez. Si cum eram la raion de barbati, vreo 20 cabine de proba, pustiu, am intrat rapid, am pus unul din mobile pe raftuletul din cabina doar ca sa il vad la plecare, sa nu il uit. Shortul era perfect si am plecat rapid. Fara mobil. Peste vreo ora mi-am dat seama ca suna doar unul dintre ele, si avand 75 de persoane in doua locatii diferite... era cam...liniste. Am galopat pana la magazinul cu pricina, am urcat la raionul barbati, si de data asta vedeam pe sub perdelutele de la cele 20j de cabine numa' adidasi miscatori de la numarul 41 in sus. Si am ramas pironita, ca nu mai stiam in ce cabina fusesem. Cand a venit una din vanzatoare am baiguit despre un mobil uitat, si usor amuzat-plangacioasa, am inceput sa descriu mobilul. Deodata, s-a dat una din perdele la o parte, si un afro man mi-l arata cu un zambet  Colgate. Norocul meu ca nu a ridicat mana sa ma puna sa sar la el sa il iau inapoi. I-am spus in 3 limbi de circulatie internationala ca il iubesc, si am plecat fericita.

In alta zi am facut cumparaturi la alimentara din gara care este traficata de zeci de nationalitati. Am iesit in exterior, am pus poseta pe manerul usii de servici a alimentarei, am strans bine bine sacosele si am plecat. Fara poseta. Si cum mergeam eu mandra cu toate mainile ocupate am simtit dupa aproape un kilometru (care in Luxembourg inseamna 500 metri) ca nu imi atarna si poseta. Si mi-am depasit propriul record la "500 metri semafoare si pietoni" cu tagarztele cu mancare dupa mine. Am gasit poseta. Nu lipsea niciun ruj.

Va jur ca la job nu am pierdut niciun participant la traininguri. Legenda spune ca se inscriu in valuri doar ca sa...ii organizez eu si pe urma sa mai invete cate ceva:). Dar legendele sunt doar legende. Astia de aici chiar cred in Dracula. Eu cred in mine.

                                                                                                                                                                                  

Verde Brotac un grad spre Vest

...Celor care cred in analize....

Mi-a fost dor si de voi dar si de mine sa mai trec pe aici. Am vrut din nou sa imi testez limitele si cea mai mare provocare de pana acum a fost sa rezist fara conexiune de internet 7 saptamani si fara satelit.Voi puteti???Ha?????Sunt o eroina!

Casa am aranjat-o.  Alb negru, iar tusa finala e verde brotac. Sotul tare s-a mai minunat de realizarile mele. Mai am de montat un birou si cu ajutorul unei echipe profesioniste de captare a undei de satelit a Romaniei, 180 grade sud 1 grad vest s-ar putea sa ne intre si stirile de la ora shaptishpe in casa. De acelea jur ca nu mi-e dor deloc.

Am fost in tara bastinoasa pentru cateva zile, si, dupa un an petrecut pe alte meleaguri, prin hoteluri, fara cine stie ce canale TV, am fost incantata sa o tin in mana. Telecomanda.

         L-am prins si pe vecinul cu Ferrari. De fapt l-a vazut Calin, in nanosecunda in care a trecut prin fata noastra ca sa intre in garaj cu ea, ca un fulger rosu. Eu am auzit doar zgomotul. Strafulgerarea a vazut-o Calin, ca e mai tanar si are ochii buni. L-am implorat pe baiatul meu sa imi confirme ca soferul e batran, cocosat, abia vede, se taraste, e chiar hidos, dar el mi-a spus: Mami ...e PERFECT. Cand am intrat in scara resedintei, ma uitam la un vecin chipes foc, ce abia venise si el. Calin mi-a susurat: e proprietarul lu' Fulgerul Rosu!

Este nedrept! Este trucaj, asa ceva NU EXISTA!

Am scapat putin poseta pe jos, ca asa am vazut in filme, doar ca sa il las sa imi adune rujurile de pe jos. Norocul meu e ca nu il aveam pe Calin in brate ca imi scapam copilasul....In fine, m-am adunat cu greu, Calin m-a sprijinit in lift, mi-a facut vant sa imi revina respiratia, iar in casa, cu chiu cu vai, i-am povestit sotului ce molii perverse am avut in stomac.

Sotul m-a linistit si mi-a reamintit ca Cielo nostru a strabatut juma de Europa si ca ne-a adus in conditii de Health&Safety, asa ca, acestea fiind zise, au fost ca un dus rece. Si m-am trezit din reverie.

           Si doctorul de la compania noastra e dragut foc. Azi am facut controlul medical, si dupa ce m-a ciocanit, intepat si ventuzat, m-a intrebat daca am luat lunch-ul. Eu, am rosit foarte putin, atat cat trebuie, si am spus destul de feciorelnic dar ferm ca nu am pranzit, urmand sa il refuz in cazul in care insista sa ma invite. De fapt, el voia sa ma invite la o proba de urina, pentru a continua cu analizele.

Dupa ce s-a consultat cu alt medic si s-au consfatuit peste toate foile care aveau numele meu, s-au uitat si la dintii mei apoi au concluzionat ca sunt sanatoasa si apta de sclavie pentru urmatorii ani.

Si m-am intors pe plantatie. Cea mai admirata din lume.

Rosu evident vs albastru ultramarin

...Celor care mai cred in dragostea sublima....

Am scapat de griji. Calin a frant inimile fetelor din prima zi de scoala. A inceput programul luni, la 8.30 si, la lunch break fetele l-au invitat sa manance impreuna. Noi ne duceam cu autobuzul sa il lasam in campus. Cand am intrat in parcarea colegiului, eu, fudula cum ma aflu, cu ochii si cu nasul pe sus, am inceput sa ma impiedic de niste chestii mici, foarte joase, fara capac. Sotul mi-a zis: fii atenta draga, tocmai ai calcat pe un Lamborghini, si era sa cazi peste Pontiac-al ala parcat langa Audi-ili ala R8. Asa este toata parcarea acolo. Plina ochi de chestiile astea micute. Deci, bucuria mea a fost netarmurita cand mi-am dat seama ca adolescentele s-au indragostit de baiatul nostru...pe bune. Nu de masina parintilor, chiar daca e cool sa ai autobuzul tau. Stiu ca o sa fie si mai lesinate, tehnic vorbind, cand o sa il duc pe Calin la scoala cu Cielo nostru albastru ultramarin. Nu au vazut in viata lor asa ceva. Nu e vina lor, e vina parintilor. Iubesc tara asta daca ma fortez un pic. Ii ofera baiatului nostru educatie si dragoste sincera. Nematerialista. Huo, fetelor din Romania care va ganditi numa' la baietii cu masini bengoase:).

Dupa ce am asamblat mobila, evident ca am strans toate cartoanele, le-am impachetat frumos, si m-am dus sa le parchez in locul masinii noastre care se afla inca in Romania. Urma sa le duc la tomberon in ziua urmatoare. Blonda fiind, nu mi-a iesit parcarea cartoanelor din prima pentru ca le-am scapat pe jos. De emotii. Vecinul meu are Ferrari. Evident...rosu. Dupa ce am incetat sa ma holbez, le-am spus prietenelor mele, si toate au avut brusc timp sa vina sa ma ajute sa car cartoanele la tomberon. Si duceau cate o bucata de carton doar...doar-doar sa apara si vecinul. Eu m-am enervat putin din cauza ineficientei si drumurilor inutile de tip spaghetti intre garajul meu si tomberon, si apoi, daca eu platesc chiria aici de ce trebuie sa il cunoasca ele pe vecinu'??

Dupa ce am scapat de ele, adica de concurenta si de cartoane, am inceput sa imi fac jogging-ul in parcarea subterana. Duc fiecare hartiuta si scama la tomberon. Nu l-am vazut inca dar ma gandesc sa fac o tava de placinta si sa ma duc sa sun la usa. In filme am vazut ca vin locatarii la nou-venitii in cartier. Eu o sa schimb regula ca scenele de film au devenit redundante.

As face poza lu' dansa ca sa ma credeti, dar sunt camere video peste tot. Si nu vreau sa ma aresteze inainte de a-mi aduce Cielo si le pozez impreuna pentru ca vreau sa particip la competitia pentru fotografia mileniului.

Nu stiu cum sa ii spun sotului ca dupa ce mai luam si televizoarele sa incheiem circul cu noua casa, sa facem si un imprumut de bun simt sa ne luam un iahtuletz mititel ca sa ne cadram si noi in peisaj. Nu e nicio apa prin preajma, dar e misto sa zici ca il ai ancorat undeva peste granita. Dar lui nu ii plac imprumuturile la banca.

Dar ma lasa sa ma inscriu la cluburile de echitatie, rafting si golf.

Mult zgomot pentru...100 metri patrati

...Celor care cred in perseverenta...

V-am zis ca o s-o gasesc. Casa. Au venit baietii mei aici pentru o saptamana. Dimineata Calin era la noua scoala, eu cu tatica-su cautam un asezamant pentru urmatorii 3 ani. Am inceput de lunea ca tot omul. Am vazut cateva in prima zi si, mai pe seara, am hotarat sa divortam. Cedasem nervos. La unul din apartamente bucataria dadea in ghena de gunoi. Ultimul din lista trebuia vazut a doua zi. Marti. L-am rugat pe Adi sa se tina cu mana de operatie si sa il vedem si pe ala.

Cand agenta noastra imobiliara 007 ne-a dus spre zona, am inceput sa am fluturi in stomac. Imi placea la nebunie cartierul. Cand am ajuns in fata vilei am crezut ca sunt pe litoral si ca doua vile mai incolo e Marea sau Oceanul. Cand am mai vazut vila vopsita in galben si cu terasele albastre am zis: Doamne fie sa fie si pe interior macar pe jumatate cum e pe afara. In interior este peste asteptari. Am zis amandoi: asta e!Venise intre timp si agentul 007 care ne prezenta fiecare centimetru patrat. Nici nu il auzeam. Apartamentul a fost coupe de foudre. Il voiam si atat.

Cand am stabilit sa ne intalnim cu proprietarii, era sfarsitul saptamanii, vineri, iar duminca baietii aveau avionul de intoarcere spre Romania. Daca nu semnam actele, o luam singura de la capat cu cautarile. M-am imbracat smart casual fancy business, am urcat toti 3 in masina agentei, si cand am auzit ca proprietarii sunt o familie de luxembourghezi in varsta, am vrut sa cobor din mersul masinii. Norocul meu ca a venit doar domnul de data asta. Si aveam si perlele de lady asupra mea. Nu stiu exact ce l-a impresionat mai degraba...perlele sau faptul ca baiatul nostru nu a facut zgomot deloc?

Si a fost asa: proprietarul vorbea in luxemburgheza, agentul agentiei care este german traducea in franceza agentei noastre care este belgianca, ea ne traducea in engleza si noi ne consultam in romana. Toate astea le-a observat mucalitul nostru adolescent. Cand proprietarul a luat prima foaie a contractului si a semnat-o eu i-am smuls toate foile si le-am semnat cu viteza luminii, fata verso, ca doar aveam experienta.

M-a informat ca dupa ce aduc dovada platii primei chirii imi da cheile. Am fost prima la banca la ghiseu luni dimineata.

Sunt indragostita peste urechi de casa. Calin e liber sa faca zgomot in aproape 100 metri patrati, doua dormitoare si un living absolut senzational.

Urmatoarea provocare a fost mobilatul. E super cool sa le alegi dupa revista. Mai greu e sa le urci in masina, apoi sa le descarci si cel mai frumos, mai provocator si mai plin de satisfactie...sa le montezi.

S-au schimbat prioritatile le preferinte. Acum, in pole position a urcat bormasina, sunt topita dupa ea...micuta, fasneata...wow...pe locul doi a urcat din neantul unde era pana acum masina de spalat vase, si draga mea placa de intins parul a ajuns umila pe locul 3.

Nu imi mai simt podul palmei de la cate suruburi am infiletat, pe unde nu puteam folosi masina. Dar cu ajutorul a doi prieteni minunati, mobila e gata. Si satisfactia lucrului facut cu manutele amandoua este de neinlocuit. Stiu sa asamblez dulapuri, paturi, somiere, mese, birouri si ahhh...dressing-room-uri.

Ultimul transport de mobila soseste din Franta pe 22 iunie, dar nu mai nimic de asamblat, aceea vine gata facuta. Asa ca, in cazul in care ma mai enerveaza sheful meu de vreo doua ori, imi deschid companie de relocare, si, cu schemele in fata, cu suruburile scoase din pungute si aliniate, voi supravietui si de data asta. Ii multumesc tatalui meu ca m-a invatat desen tehnic si ca m-a folosit pe post de baiatul cel mic cand construia si mesterea prin casa. Pacat ca nu a fost nimic de sudat in casa, ca tare mi-ar fi placut sa imi arat maiestria si la asta. Si precis a aparut si aparat de sudura cat sa imi incapa mie in poseta.

O sa fac si poze. Before am facut. Urmeaza after. Si cate nu mai urmeaza de ...atins...

Copilului Perfect din Tine

...Celor care cred in cea mai Perfecta Creatie a mea.... 

Sa ai forta si turatia unei Harley Davidson:

                            Sa cuprinzi lumea in brate:

Sa gasesti intotdeauna tarmul cu manevre usoare:

Sa nu iti fie teama sa urci spre inaltimi:

Sa iti pastrezi calmul la timona:

Sa fii echilibrat in tot ceea ce vei face:

Sa ai puterea sa ajungi in varf:

Sa stii sa aduci apa din adancuri:

Sa ai tenacitatea mofluzei testoase care ajunge mereu la destinatie:

Sa stapanesti situatiile cu demnitate:

Sa infrunti pericolele:

Sa rupi zagazurile cand e momentul:

...Eu am sa iti fiu in preajma actiunilor tale. Poate ai sa incerci sa vezi cum este sa fumezi, dar o sa te inteleg. Te rog doar sa nu iti faci niciodata vreun tatuaj sau piercing.

Caline, Drum bun in VIATA!

...Celor care mai cred in EDUCATIE...

In momentul in care a fost capturata aceasta fotografie am simtit ca tot efortul a cel putin 10, 12 ore de munca pe zi a meritat. Am uitat ca nu mai putin decat cu o saptamana in urma, in timp ce eram super stresata intre doua sedinte si un training, am primit un telefon de acasa prin care eram informata ca baiatul meu a chemat salvarea pentru ca sotului i s-a facut rau intr-o dimineata. A fost suspect de pancreatita si...cu telefonul in mana, iesita din sala de training, fara avion particular la scara, am simtit ca se prabuseste tot ce construisem in ultimele luni ca ei sa vina aici, si sa il inscriu pe Calin la unul din cele mai prestigioase colegii din Europa. Planuisem calatoria lor cu multe luni in urma, le-am rezervat biletele de avion, scoala il astepta pe Calin pentru o saptamana sa se acomodeze. Creierul refuzase sa accepte asta si incercam sa gasesc solutii sa plec acasa. M-a calmat familia, mi-au zis ca nu  cazul sa schimb 2 avioane si ca vor avea ei grija de el. Dupa analize si investigatii s-a dovedit a fi apendicita, iar sotul, stiind ca in 6 zile va trebui sa fie pe avion pentru prima oara in viata lui, a cerut medicului sa il opereze cat mai urgent pentru ca se simtea foarte rau si stia ca va da in peritonita. Medicul l-a felicitat pentru decizie si, in cursul diminetii de 14 mai a nascut un apendice.

Cu durerile de cap postoperatorii si cu o vointa extraordinara, cu acceptul medicului de a calatori pe avion, mi-a spus ca va face tot posibilul sa imi aduca baiatul aici peste 6 zile.

Plangeam continuu cand ma gandeam cum a chemat Calin salvarea, iar eu, cand l-am informat sec pe sheful meu intre alte 2, 3 chestiuni legate de job ca sotul e in spital in operatie, el mi-a urat insanatosire grabnica. Nu a zis si el...du-te mai femeie acasa ca e sambata si poti pleca 2, 3 zile. Nu s-ar fi prabusit Academia fara mine...

Cand i-am vazut aici pe amandoi, unul taiat, cusut, pansat si pe Calin...un barbat in devenire, am stiut ca voi mai rezista sa il vad la scoala asta.

Casa nu am inca, diseara vor sa ma cunoasca alti proprietari, D-zeu stie ce-or mai abera si aia, nici nu stiu daca sa le spun ca Adi nu mai are apendice, poate aici e ilegal si mai au un motiv sa ma refuze...romanca, cu un adolescent posibil emitator de zgomote si un sot fara apendice....

Cui sa ii multumesc mai degraba? Baiatului ca a avut taria si forta sa sune de 3 ori dupa salvare? Socrului ca nu s-a desprins de el nicio clipa? Cumnatei ca m-a tinut informata continuu si ca m-a calmat mereu? Medicului ca mi l-a reparat si trimis aici? Claudiei ca mi i-a adus de la aeroportul din Bruxelles si ca aveam senzatia ca nu mai ajung odata? Sotului ca mi-a incurajat nebunia de a-l vedea pe Calin aici?

Caline...Welcome to St.George's, International Britanic School si DRUM BUN IN VIATA!

Mami si TATI