Bestia si Mama Ei

....Celor care mai cred in...Halloween....

                                                                           

 

                                                            

Nisip si Aur

...Celor care mai cred ca Aurul se alege de Nisip...

Nimeni pe pamantul acesta nu o va putea egala vreodata pe Nadia. Perfectiunea ei inca imi provoaca fiori si imi taie respiratia cand revad secventele memorabile care mi-au marcat copilaria.

Stiind cat de dureroase sunt antrenamentele gimnastelor am suferit profund in momentele in care reproduceam la nesfarsit exercitiile la barna desenata cu creta pe asfalt, la solul unde faceam exercitii liber alese, si in timpul chinului nostru la batatorul de covoare ce ne tinea loc de paralela cu solul, ca de fapt a doua bara era mai joasa si mai mica, pentru carpete, deci nu puteam numi aparatul "paralele inegale".

Capra pentru sarituri era o chestie metalica amplasata langa scara blocului, menita sa iti cureti pantofii de noroi.

Oricat de bine ne straduiam sa facem exercitiile, nu luam 10 ca EA, INEGALABILA. Pentru ca erau mereu in juriu fete de la alte scari, invidioase pe gratia noastra, a celor de la scara 2.

Nu contau juliturile din genunchi obtinute din prea mare stradanie la flick-flack-rile cu aterizare pe cimentul dintre masinile din parcarea blocului, era sublim cand avea loc Festivitatea de Premiere. Simteai ca, dupa ce vor trece cojile din genunchi si coate, poti sa o iei destoinic de la capat, spre o noua performanta.

Durerea mea personala, iesea din mine in clipa care ne revarsam toate fetele catre locul de joaca, si toate serioase, cu breton si coada de cal, gata de competitie. Eu, o claie de zulufi, visand la un par perfect drept si Marea Realizare. Doamne cat am mai suferit ca nu puteam sa am parul la fel ca al gimnastelor.

Au trecut de atunci vreo 35 ani. Am acelasi spirit competitiv, imi fac parul drept de cate ori am chef, si am deja la activ Marea Realizare, pe actualul meu tanar adolescent aflat in perioada cosurilor sublime care definesc adolescenta.

Incerc sa il formez la fel de competitiv, sa supravietuiasca in Jungla Contemporana. Se pregateste asiduu. Invata speech-urile lui Obama, si-a facut singur un speech prin care trebuie sa argumenteze in fata clasei de ce nu trebuie interzis...televizorul la adolescenti. Ofta si iar scria, iar scria si iar ofta. L-a termintat, eu l-am cronometrat, caci fiecare pupil are un numar de minute in care trebuie sa se incadreze la prezentarea de maine. M-a terminat si pe mine la final. Va reusi. Sunt sigura. Chiar daca a inceput sa imi vorbeasca obscen: mami da-mi te rog ...planner-ul! Adica orarul.

Am reusit si eu pana la urma sa ating perfectiunea. Recunoscuta de shefmiu, in memorabila data de 4 octombrie la ora 15.53.

Adica a zis ca am lucrat PERFECT, nu "well done", sau "good work"ci: PERFECT.

Am fost foarte tulburata in urmatoarele ore ale dupa-amiezii, 2 colegi de-ai mei deja ma priveau cu piosenie, si daca mutam o agrafa sau un pix imi ziceau:PERFECT!

In fine, nu le-am zis nici pana in ziua de azi, ce a insemnat dead-line-ul la chestia aia, si cum a ajuns prezentarea finala in forma Perfecta. Si nici nu o sa le zic. Conteaza rezultatul. Ba...parca mi s-a parut ca a zis shefmiu ceva intr-un call conf ca termenul a fost foarte presant si ca isi imagineaza ce a insemnat. Isi imagineaza. Nu stie. Dar am promis celor care au lansat pe orbita chestia asta ca voi face all my best sa finalizez in termen. Si Frumoasa:) din mine a uimit Bestia. Multumesc Claudiei pentru osanalele aduse mie insami, prin extrapolarea reusitei mele cu pozele Nadiei la Montreal, si dansul final din Frumoasa si Bestia. Un Mare Om a zis odata ca aurul se alege mereu de nisip.

La 15.53 am luat 10.

Dar mai sunt competitii. Cursa nu s-a terminat. Imi pun casca.