Re-start pentru Evolutie

...Celor care cred in Evolutie...

Ieri am sarbatorit. Calin, la o luna dupa ce a implinit 14 ani, a implinit 40 la numarul de la pantofi. Am fost cateva zile acasa si, intr-o seara, cand a iesit de la dus, pentru prima oara avea prosopul in jurul braului. Foarte masculin. Nu mai stiu ce se intampla sub prosop. A crescut. Sotul meu si tatal lui biologic zice ca e de bine...

In iarna, cand am fost in perioada Craciunului in Galati, era cam racit

si am fost la medicul lui de familie. Pe mine nu m-a primit asistenta inauntru. M-a intrebat cine sunt...Pe sotul meu il stia foarte bine ca fusesese foarte des acolo cu tratamentele pentru raceala.

Sunt mama lui...am zis mandra si cu atitudine.

Ramaneti aici, intra doar domnul. Si auzeam cum domnul avea limbaj comun cu doamna doctor. Eu nu mai stiam ce mai e la moda la medicamente. Sotul a cautat pe Goagal si despre operatia de polipi, stie deja foarte multe.

Evoluam intr-un fel sau altul. Trebuie sa ne adaptam timpurilor. Anul trecut am fost socri mari.

Calin ne-a anuntat intr-o dupa-amiaza pe la ora 19.00 ca la ora 21.00 se insoara. Deciziile trebuiau luate rapid. Nu mai aveam timp sa imi pun bigudiuri sa imi fac si eu niste sarmalute in par, asa ca m-am spalat repede pe dinti, i-am zis sotului, adica socrului mare sa isi puna macar un sacou asortat la pantalonul de pijama, ne-am asezat amandoi pe canapeaua din camera lui Calin, si, oleaca emotionati, fiind prima oara socri mari, am asteptat evenimentul.

Nas a fost Radu Lupascu, 13 ani, locuieste cateva blocuri mai incolo. Mireasa, adica nora noastra era de prin Lugoj. Frumusica foc. Da' nici baiatul nostru nu e de lepadat. Toti erau 3D. La jocul Metin.

Noi eram putin fastaciti ca suntem si noi sariti de 40, dar ne-am casatorit normal cu doar 20j de ani in urma. Adica noi am facut tot circul cuvenit, cu nasi adevarati, cu muzicanti, cu colaci, cu menu variat si fara strigare, la urma. Acu'... nora noastra dansa hip-hop, iar Calin se unduia din mouse, a bagat vreo 3 stiluri...manca-l-ar mama pe el de ginere frumos. Era si un cal acolo care se tot foia prin ecranul calculatorului, nu prea i-am inteles rostul, dar nici nu am intrebat ca sa nu parem demodati si anti 3D.

A fost bine intr-un fel ca nu ne-a costat nimic. Nici nu am avut discutii penibile cu cuscrii, ca probabil erau si ei pe o canapea in Lugoj. Am convenit cu sotul ca, daca relatia copiilor se dezvolta pe parcurs, din 3D in realite, dezvoltam si noi macar o relatie telefonica cu cuscrii.

Nu mai merge sa zici: pe vremea mea...ca te re-starteaza sistemul.



95% tot unitar

...Celor care cred in proportii...

Sunt in proportie de 95% un tot unitar cu seful meu. Uneori lucram unul langa altul de ne desparte doar un pad distanta. Cativa centimentri. Uneori cativa centimentri chiar conteaza. Dar tot nu se poate abtine sa nu imi trimita e-mail-uri.

Dar, fiindca trebuie sa pastram linistea  pentru ca lucram in fundul unei sali la vreo conferinta, limbajul non verbal ne este de mare ajutor.

Cand chica un mesaj de un nou big event, el se uita la mine, eu la el. Daca ridica privirea in sus, eu stiu ca trebuie sa asigur conexiunile video si telefonice cu tot mapamondul, si ca baietii de la IT si Media sunt informati.

Daca isi lasa privirea jos, spre stomac, pentru mine e clar: lunch, dinner, cafea, apa.

Daca se uita spre geam, stiu: avioane, hoteluri, rezervari. Daca se uita spre ecranul laptopului am inteles: formulare de inregistrare la eventul respectiv, si 100 de emailuri macar cu detalii de logistica de la aia inspre mine si de la mine inspre ei, desi bineinteles ca se baga si el in toata corespondenta noastra.

Daca lasa ochii pe vreo foaie de pe masa eu imi stiu lectia: facturi pentru toate astea si alte cateva sute de emailuri pentru coduri de TVA, sau confirmari de facturi, sau unde e originalul care tre sa ajunga in Polonia, iar la mine doar scanatura, si ca sa evitam pierderea lor de timp o omoram pe pompilia sa rezolve si astea.

Acum vreo 10 zile am lansat o idee catre el despre care a zis ca e prea tare. Adica very good idea. Alaltaieri mi-a vandut-o mie inapoi. Nu imi venea sa cred. De aceea mai am de lucru inca 5 la suta. Pana devenim un intreg.

Azi la ora 13.00 m-a promovat. A plecat intr-o lunga calatorie de afaceri. O luna jumate. A fost concurenta mare in departament pentru pozitia lui. Am castigat eu. Pacat ca nu a avut cine sa ma felicite. Sunt singura in departament. E ciudat sa nu ai macar niste colegi invidiosi pe promovarea ta.  Mi-a zis cu limba de calatorie ca trebuie sa fiu constienta de misiunea asta. Inconstienta, eu l-am rugat sa se faca misionar si sa mai vina pe la Craciun. Si sa stea fara grija, el sa propavaduiasca din intelepciunea lui, iar eu o sa ridic Academia Financiara la rang de Best in Class ca e conceptul cel mai modern acum.

Mi-a zis ca daca am nevoie sa ma ajute cu ceva sa il sun. Sper sa nu il deranjez.

Cand am avut nevoie de el sa inteleaga ca nu poti emite o factura in rupii si tu sa o validezi in dolari, s-a iritat. Si am muncit o ora si 20 minute sa creez o aberatie. Am trantit chiar niste facturi pe biroul meu de le-au sarit agrafele. Bravo, mi-a zis dupa creatia asta.

Azi s-a sesizat departamentul facturari si maine tre' sa anulez tot si sa o iau de la capat. Abia astept sa ii forwardez ce frumos au zis aia. Ii trimit mesajul chiar inainte de prezentarea pe care o are de facut in alta tara. Cu 5 minute inainte. Sa vada pe blackberry. Si eu sa imi vad de drumul meu.

In rest, in proportie de 95% e Best in Class.

Cubul si Clanta

...Celor care mai cred in Calea si Soarele real....

Traiesc intr-un SF. Totul e cipizat si monitorizat. La coffee corner, cand ma gasesc cu fetele pentru o cafea sau o barfa scurta de palier, este un neon mascat sub o cupola si ai impresia ca bate soarele dinspre nord. Am zis intr-o zi: mama ce soare e afara.

In Luxembourg nu e aproape niciodata soare. Cu atat mai mult nu are cum sa bata orbitor dinspre nord. Claudia s-a uitat ingrijorata si m-a intrebat daca mi-e bine. Au reusit astia sa simuleze intr-o cladire corporatista SOARELE. Si noi daca vrem, ne punem la misto ochelarii de soare pe par. Si lucram in continuare. Sub neoane.

Uneori ma duc la oficiul postal. Este la level minus unu. Ca sa ajung acolo trec prin lifturi, beculete verzi, trec cu legitimatia peste toate luminitele pe care la vad, imping usi metalice, si reusesc in cele din urma sa trimit plicurile. Ca sa ma intorc in musuroi, furnica lucratoare, o iau de la capat cu beculetele si usile. La un moment dat am ajuns la o usa impunatoare care mi-a inspirat secrete, CIA, FBI, avea pe ambele parti semafoare mititele care clipoceau, si am luat procedura de la capat. Am trecut legitimatia pe toate fetele, pe cant, pe muchie, am pus amprenta, am soptit numele meu in 3 limbi. Nimic. Usa ramanea nemiscata. Am simulat dansul pinguinului, miscarea din solduri din Hawai, am incercat si ceva retro, lambada, dar usa nu a reactionat sub nicio forma. Dupa ce m-am maimutzarit si devenisem penibila, a venit un lucrator de la Post Office si...a apasat clanta. Usa s-a deschis.

Uneori calea e atat de simpla. Iar noi ne subjugam regulilor si procedurilor care ne-au complicat existenta.

Noaptea, e vremea seminariilor

Celor care acorda si o a doua sansa...

Nu m-au dat inca afara. Din punct de vedere tehnic, nici nu aveau cum. Ca mi-a iesit permisul de munca abia acu' o saptamana.

Am avut de organizat un alt eveniment la care trebuia sa invit Grei din zona financiarului. Inclusiv de la sediul central londonez. Seful mi-a aruncat vestea asta undeva cu mult dupa apusul soarelui.Textul oficial al invitatiei in care m-am straduit sa aiba have been-ul unde trebuie l-am terminat pe la 8 seara. Am finalizat si pomelnicul invitatilor, am recitit si verificat mesajul de 10 ori, si, cu mult curaj, atitudine, prestanta si determinare am apasat "send".

Mi-au trebuit 6 luni de ocna grea si silnica sa le demonstrez ca sunt persoana potrivita job-ului. Si i-am convins pana la urma. De aceea toti au fost prietenosi cu mine si amabili si au acceptat in bloc invitatia din calendar. 55 bucati.

A doua zi, una din colege ma intreaba de ce nu vede in calendarul de pe outlook...invitatia ca ea a dat accept...de fapt....si voia sa verifice ca nu mai stia exact cand va fi si ca i se pare ciudat ca nu apare. Eu intreb mandra de mine in clipa in care am realizat ce minune facusem: Da' la miezu' noptii te-ai uitat, ha????

Am pus invitatie intre 1.00-2.30 a.m. in loc de p.m.

Ce sa le fac daca sunt ametiti si nu sunt atenti. M-am saturat. Si apoi...ala era singurul interval orar ramas liber pentru organizarea evenimentului. Noaptea. Colega aia a citit in ochii mei usor mariti de groaza cum cautam solutii contracronometru, sa dreg busuiocul. Acum stiu exact ce sa le ofer la lunch-uri si dinner-uri. Trebuia sa imi vina o idee blonda de tip petarda pentru masa de la ora 1 noaptea. Ca nu era nici de ordeuf, nici de escalop, nici de crema de ciocolata topita sau morcovi rasi. Deci, cool ar fi fost sa le dau salata de fructe scufundate in lichior de menta par ezampl. Ca voiam sa fie uimiti in primul rand de originalitatea unui seminar organizat noaptea, si apoi sa le fac praf papilele gustative.

Pana la urma, fiindca suntem la Corporate, si suntem oameni aparent seriosi si scortosi, nu voiam sa se duca vestea ca mi-a trecut prin minte si fie seminar in pijama. Parca ii vedeam in pijamale cu paharele de cockteil in mana. Prea tare.

Deci, am dat un send an up-date. Pentru ora 1 p.m. In cladirea in care am biroul. Si iar au acceptat. S-au prins ca sunt tare dragalasa. Si a venit si evenimentul. Care oricum era in acelasi timp cu altul de la Castel. Organizat tot de Madam Anghel. Am vrut sa il intreb pe boss-ul meu cam cum vede fiinta mea minunata in doua locuri, 2 cladiri diferite in acelasi timp. 44 persoane la Castel, 55 persoane la Birou.

Da' nu avea rost sa il intreb din moment ce mi-a aratat increderea ca acest lucru e posibil. Deci, la 12.30 intrau la masa cei din Castel si daca stelele erau aliniate cu planetele exact atunci odata la cateva mii de ani, la 12.35 puteam iesi in alergare din Castel, aveam nevoie de 6 minute fara tocuri sa ajung la Birou, 3 minute sa trec de toate filtrele elecronice, asta cu laptopul, poseta, dosare in brate si doua telefoane in caz de emergency, apoi sa ma asigur ca toate conexiunile sunt asigurate cu Parisul pentru video conferinta, si cele 55 de pachete pentru lunch sunt venite.

Inainte de a pleca din Castel, omologa mea din Londra m-a intrebat daca raman cu delegatii in Castel la pranz. I-am spus: Tessa, uita-te in ochii mei verzi usor tulburati, si asculta, ca nu am timp sa zic de doua ori, ai 44 participanti, 5 vegetarieni din care 2 vegan, unul nu vrea sa fie oua nici in crema de tiramisu, si alti doi desi le pregatim 6 feluri de frunzulite o sa comande paste, deci, fii tare ca eu plec ACUM din bloc starturi catre birou ca e Mai Marele Nostru in Paris si intra online dincolo.

Tot din alergare, la sala de la Birou, am aruncat condica de prezenta si 55 de feed-back-uri pe fiecare loc, apoi m-am vazut pe ecanul urias (asta e partea care imi place cel mai mult, sa ma vad frumoasa pe ecranul de video conferinte...baietii de la Suportul Tehnic fac multe verificari ca sa fie siguri ca imaginea e perfecta).

La 12.45 am iesit sa supervizez aranjarea lunch-ului in holul central. Era liniste. Prea liniste. In mine incepuse tumultul Niagarei. Mi-a iesit in fata Sheful: Lunch-ul...Pompilia????De data asta am vrut sa dau eu prima. Noroc ca veneau invitatii si cand au vazut ca ridic mana au inceput si ei sa ma salute sau sa dea mana cu mine. Si sa ma admire cum sunt imbracata. Sheful a insistat cu intrebarea aia stupida chiar cand dadeam mana cu un Greu. Lunch-ul azi e ...surpriza. Nu stiti cand va fi, sau...daca va fi. Am sunat la restaurant. Au confundat data din formularul trimis cu 03.03 in loc de 01.03.                               

Aceeasi persoana pe care am imbratisat-o in articolul anterior. Am intrebat in cate secunde pot prepara 55 de box lunch-uri. 20 minute. Sheful meu a avut prezenta de spirit si a zis invitatilor ca e foarte interesant subiectul seminarului si ca mancam oleaca mai tarziu.

In 20 de minute, am iesit din sala doar eu si toate erau aranjate, cosul cu fructe superb, crema de ciocolata, cafea, apa...si un mail in computerul meu plin de scuze din partea restaurantului. Altii ar fi bushit-o cu siguranta, dar eu am zambit relaxata si i-am scris ca o iubesc si ca ii multumesc pentru viteza cu care a rezolvat solicitarea mea. Stiu ca nu ma va lasa niciodata la greu. Sunt lectii pe care le invat zilnic.

Stiu ca seful imi va spune ca data viitoare sa sun inainte, sa ma asigur ca totul e in ordine. Isi bate gura de pomana. Stiu ce am da facut. Imi invat singura lectiile. Din propriile experiente. 

Uneori sunt asa de prinsa de probleme ca in loc sa intru la toaleta trec de usa aia si ma trezesc la biroul Ionelei, colega mea. O intreb ce mai face, desi vad ca nu mai stie nici ea de capul ei, dar daca tot am ajuns la ea nu e frumos sa fac acolo ce trebuia sa fac in spatele usii anterior mentionate. Si atunci fac putina conversatie.

Intre doua maruntisuri de astea, am si facturile academiei de rezolvat. Ce, e greu?? Shefu' mi-a intins niste foi capsate insotite de "vezi...rezolva asta". Aaaa...nu era mult. 12 pagini, un contract de consultanta cu cateva zerouri. Urgent, evident. Aveam de ales. Sa ma intorc la biroul meu si sa gasesc ultimele 40 email-uri sosite sau sa fug. Dar am in program sa fug doar sambata si duminica. Si am ales sa ies sa fumez ca sa fiu numa' io cu gandurile mele si cu contractul. Fumez rar, dar acu' voiam sa imi indes in gura tot pachetul. Erau cativa pe afara, relaxati, cu mainile in buzunare, eu am trecut pe langa ei si cu ochii in contract mi-am aprins tigara. Invers. Avea gust ciudat, dar eu am crezut ca e mirosul de la sfaraitul continutului contractului. Cand am realizat, am aruncat tigara, am tras aer in piept si, pentru ca era urgent de rezolvat, am facut apel la notiunile mele putintele de altfel, si mi-am adus aminte ca la genul asta de contracte, importante sunt cifrele. Nu mai aveam timp de text, Si, in lift, am citit termenul si conditiile de plata de alea cu 75% in primele 30j de zile restul pana in 60j de zile, am retinut penalitatile, am sarit pe laptop, am facut PR-ul care se transforma in SC care dupa aprobare in functie de valoarea sumei trece de level-uri ierarhice si devine PO, care trebuie anuntat la funizor care trimite factura scanata mie iar originalul in Polonia, eu, de jmekera ce sunt, validez apoi  confirm factura. Ce, e greu?

Am rasuflat cateva secunde si am pus ochii pe email. Venise intre timp un amendament la acest contract in care modificau conditiile si termenele de plata.

Am vrut sa ma duc sa fac o plimbare pe pod. E foarte inalt. Da' nu stiam daca sa las in urma un email, sau, clasic, cateva randuri pe un post-it. Am in forma de mar verde, inimioara roz, si rozeta portocalie. Dar imi doresc prea mult ca adolescentul meu sa urmeze Colegiul International Britanic. Si ma lupt in continuare cu sistemul. Sistemul meu nervos, bineinteles.

Am mai facut prostii. O sa revin.