luni, 16 noiembrie 2015

Paranoia de Petange


 Nota: Petange este teritoriu luxemburghez( a se citi: o suburbie)

 

Acum am inteles de ce m-au cautat sambata la amiaza 4 adulti si 2 copii in Petange( stiu ca unora v-as parea paranoica)…dar nu am vrut sa deschid usa….desi au patrulat in fata balconului 20 minute cu ochii aplecati pe o tableta in timp ce copiii se harjoneau in jurul lor.
Avand in vedere ca aproape toti vecinii meu sunt portughezi iar eu par romanca pe teritoriu petangez, citind articolul de mai jos, deduc ca sunt in pericol de a fi cucerita pe considerente istorice.
Am gasit ulterior in cutia postala super luxoasa informare. Nici restaurantele din zona nu folosesc asa hartie de calitate cand isi fac reclama in cartier. Am emotii sa ma duc diseara in garaj sa vad ce or fi pus in portbagajul masinii…

 

Daca islamul a intrat odata pe un taram, acesta devine islamic si musulmanii sunt obligati sa-l elibereze intr-o zi. De exemplu, Spania este pamant islamic, la fel si Europa de est: Romania, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo si Bosnia...Europa de Est e pamant musulman. Bulgaria si Romania au fost candva pamant musulman, au fost conduse de Islam. De aceea, musulmanii au datoria sa le prezinte romanilor Islamul si poate acestia vor vrea sa treaca la Islam. (...) Vreau sa vad steagul negru islamic peste tot in lume", a afirmat mai Bakri in 2012.

luni, 2 noiembrie 2015

ADULTII PUN LACATE


ADULTII PUN LACATE

Baiatul meu s-a intors acasa. Nu imi place muzica rock pentru ca nu o inteleg. Sunt mai mult mama reggaeton. Dar iubesc generatia tanara si apartenenta lor la aceste curente.
         Draga Calin...    Nu stiu cand ai crescut, sau cand ai inceput sa iubesti muzica rock. Te-am luat cu mine departe, in mijlocul Europei sa iti deschid aripile. Pentru ca am putut si asa am crezut ca e bine.
Ai incercat de atatea ori sa ma educi cand imi trimiteai link-uri cu muzica ta preferata. Imi chinuiai urechile dar ce mult imi placea ca ma considerai totusi o potentiala mama care rezoneaza la rock.
Ce mult imi placea sa te aud razand online in camera ta din Luxembourg cu prietenii ramasi in Romania ascultand( ce-i drept cam tare pentru vecinii conservatori luxemburghezi) …rock…
Ce mult am admirat( dar ce greu mi-a fost) decizia ta sa te intorci acolo, printre prietenii care ti-au lipsit 3 ani de zile. Te-am  incurajat joi seara de departe sa pleci din Galati in Bucuresti. Sa te distrezi cu prietenii la lansarea albumului.
Suntem o generatie de adulti mai speriata ca voi. Pentru ca nu stim cum sa va sfatuim, cum sa va dam sentimentul de siguranta. Asta ne omoara pe dinauntru.
             Stii obsesia mea ciudata…cat ai fost mic voiam sa cresti sa ai mainile mari sa te aperi de pericole. Acum ai mainile unui tanar de 18 ani, nici mai mari, nici mai mici ca ale altora. Dar cum sa te aperi de incendiu?
Nu are nicio noima marimea mainilor. Nimic nu are noima. E doar destin. Si e dureros sa stii ca tot adultii sunt responsabili pentru asta.
             Adulti au fost cei care au organizat concertul, adulti sunt si cei care au dat aprobari de functionare a unor cluburi in catacombe pentru ca e cool si ieftin pentru intreprinzatorii de azi, aparuti peste noaptea ultimului deceniu.
Un adult a pus lacatul pe usa aia….altfel ce sens are sa pui lacat generatiei care vrea sa fie libera?
Stiu ca sunteti debusolati in cautarea drumului, dar e normal. Ati crescut intre timp…si tu, si Octav, si Mircea care a scris articolul de mai jos. Incet incet o sa aveti voi cheile. NU PUNETI LACATE NICAIERI in drumul vostru.
Uneori suntem mai speriati ca voi, dar am vazut pe ecranul mic al unui telefon de ultima generatie( deh…incercam sa tinem pasul cu voi…sa avem sansa unui mesaj pe Viber: “Mama…sunt ok”) ca v-ati descurcat. Cu maini mari sau mici…v-ati mobilizat macar cu sticle cu apa si taxiuri sa ajutati victimele.

Suntem cicalitori, dar cum sa explici golul din interior si senzatia de panica ce se inghesuie spre tiroida cand te uiti la un ecran sa vezi: mama, tata…sunt bine…
             Sunt una din mamele norocoase. Baiatul meu s-a intors acasa. A ales in noaptea aia un alt club. O parte din prieteni au fost in infern.

Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei care au sfarsit tragic.

Azi port geaca de piele, neagra. Nu stiu ce altceva sa mai fac.


Pompilia Anghel, mama lui Calin.

 

luni, 14 octombrie 2013

"Make a wish and let it happen" collection by pompilia anghel

Coralie                                                               


Eve


Nelly

Noemi

                                        Camille

duminică, 24 februarie 2013

Cand bucuria e adusa de mana ta

...Celor care mai cred ca ceea ce faci cu mana ta iti aduce satisfactii depline...

Iar am condus cu succes departamentul din care fac eu insami singura parte. Iar a fost shefu plecat vreo 6 saptamani. Iar mi-am dat singura task-uri, deadline-uri, m-am admonestat singura cand am varsat un pic de cafea pe biroul meu corporatist, m-am autoevaluat si felicitat singura pentru munca pe care mi-am depus-o.

Am captat si un model de gripa care m-a doborat in primul meu concediu medical. Am trecut prin momente dramatice de la febra cu dardaieli, delir, la cosmaruri si pierderi de memorie. Acestea din urma se datoreaza si varstei usor inaintate, nu ca scuza ci ca fapt. Intr-o noapte visam ca inotam in Marea Noastra Neagra, iar cand m-am trezit, am avut impresia ca sunt in masina se spalat rufe si urmeaza doar programul de stoarcere.
Calin a avut acelasi model de gripa. Avantajul a fost ca faceam febra la intervale diferite ceea ce ne-a permis sa ne ajutam unul pe altul pana am iesit la liman. Am iesit amandoi dupa 5 zile. Colegii mei au fost deosebit de draguti, ne-au sunat, ne-au trimis supa, incurajari si ganduri bune.

Pana si seful m-a sunat cand am fost bolnava sa imi faca un cadou oral: o delegatie la Paris unde trebuia organizat un eveniment iar cea mai multitasking fiinta din departamentul lui...sunt eu. Si cum in Luxembourg ar fi fost o zi libera s-a gandit sa ma trimita acolo sa muncesc un pic decat sa stau aici sa nu fac nimic. Acestea fiind decise, in prima mea zi de dupa concediu medical, stoarsa dupa zile lungi de febra si tuse ce mi-a zgaltait cei doi neuroni ramasi, m-am aburcat in trenul de mare viteza. Ca o vesnic vedeta ce ma aflu, am beneficiat de compartiment super privat, si conexiune la internet. Cu toata viteza trenului de mare viteza, in loc sa ajung in doua ore si oleaca, am ajuns in patru ore si oleaca. Din cauza zapezilor cazute in Europa. Ca sa imortalizez momentul, m-am autocaptat intr-o poza si am evidentiat din nou latura mea de Pitzi. La un moment dat am avut ceva nevoi firesti. Am ajuns cu bine la destinatie la primul drum. La intoarcere, viteza trenului de mare viteza si-a pus amprenta pe echilibrul meu. Si am cazut in bratele unui cetatean care dormea profund si relaxat. I-am fost ca un dar din cer. In primul moment a vrut sa ma admonesteze dar cand a vazut ce i-a cazut la asternut nu ma mai puteam ridica de acolo. Mi-am cerut 1000 se scuze apoi m-am ascuns in cuseta mea. Cand am povestit colegilor intamplarea au inceput sa faca glume deplasate de genul: ai gasit pe urma prin buzunare carti de vizita sau numarul lui de telefon strecurat in maneca?Eii...glume mustind de invidie...
Ajunsa in Paris m-am gandit sa ma frantuzesc un pic inainte de a da cu usa biroului parizian de perete si am intrat intr-o cafenea frumusica. Am comandat iar patronasul de acolo a inceput sa se hlizeasca la mine cu un zambet luminos si cu vorbe de genul: bonjour jolie mademoiselle...si a calcat aiurea o treapta care separa barul lui de masa mea. Am crezut ca se pravale peste cafeaua mea. A eschivat si a nimerit la vreo 20 cm de masa mea. Deci...cativa cm chiar conteaza. Ca eu lasasem deja bagajul la hotel si nu ma puteam duce la birou cafelita peste haine.
Probabilitatea sa nu mearga internetu' in acea zi la biroul din Paris era de jumatate la cateva milioane. Dar eu am prins-o. Deci, fara internet... nici eveniment organizat. Eu le-am fost evenimentul prin aparitia mea acolo. Cand i-am spus shefului prin telefon ca e o buleala de IT...nu a parut suparat iar eu am fost surprinsa de reactia lui. Dupa ce a verificat 6 surse care i-au confirmat ce i-am spus eu de 3 ori la intervale diferite a zis...nu-i nimic. Cred si eu. Ce mai puteam face? Altadata o sa ma puna sa car internetu' de la noi. Dar eu fiind o salariata model si proactiva deja adun intr-o cutie internet si cand mai plec...pac deschid capacul si il indes in laptop! Ceva mai tarziu am inteles de ce era relaxat. Ii trimiteau omologii lui din Paris mesaje de genul: multumim ca ne-ai trimis-o!

Am inceput sa imi sperii colegii. Ma imbrac ca Morticia, in negru, cam de doua ori la doua saptamani. Cand spiritul meu rebel de motociclista nu mai poate zace ascuns in strafundurile rarunchilor. Intr-o zi a venit la mine un coleg de la Departamentul de Taxe. Cand vezi un manager in costum, cu cateva dosare in brate ca iti penetreaza biroul corporatist cu o privire serioasa...nu poti decat sa incepi se te justifici ca ti-ai platit la timp taxele, ca vii la 8 a.m. la munca dar nu stii cand mai pleci, ca te porti frumos cu colegii, ca e normal sa te enerveze shefu, ca tragi apa la toaleta...Dar nu! Venise sa ma intrebe la modul cel mai serios ce s-a intamplat cu mine si cu tinutele colorato-fancy crazy cu care am obisnuit 6 etaje plus parterul. In momentul acela am realizat ca am afectat in mod negativ psihicul salariatilor. Mi-am facut-o cu mana mea. Am aflat ca tinutele mele sunt uneori subiect relaxant inaintea inceperii sedintelor plictisitoare in diferite departamente.
  
Mi-am cerut scuze, nu i-am promis ca nu o sa se mai repete pentru ca am innabusit prea multi ani latura mea intunecata de Morticia pe Motor dar le-am promis ca o data cu inaintarea in varsta am sa adaug tot mai multa creativitate in cum ma prezint la birou daca acest lucru duce pentru compania noastra la iesirea din criza in care e scufundata toata Europa. Sunt o fiinta controversata. Daca ma imbrac in culori triste atrag atentia, daca sunt prea colorata sunt subiect pe la colturi de cafenele.
Am primit un email ludic intr-o zi de la IT in care mi se sugera sa nu mai trec asa tantosa prin departamentul lor ca le blochez traficul de retea si nu se mai pot concentra. Pai iar nu stiu ce sa fac...shefu' ma trimite la ei ba sa mai aduc net, ba sa numar cablurile pentru cate vreun eveniment...ei imi zic sa ca le interferez retelele si le cad port-urile. In fine...mergem mai departe!Daca tot mi-o fac cu mana mea.


luni, 7 ianuarie 2013

Cand o zbura Vaca Mov peste Alpi

                  

...Celor care mai cred ca snobismul trebuie dus la rang de arta...





Cica nu e roman snob daca nu merge macar o data in Elvetia sa schieze. Si cum eu ma dau drept o tipa moderna, am fost de un snobism ce nu ati mai vazut. Covarsitor. Si nici nu imi fac neamul de ras. Am fost si in Franta si in Elvetia.
Si ca sa nu vaduvesc niciuna din tari de Royala mea prezenta, am inchiriat o cabanutza chiar pe granita dintre cele doua.
Vederea catre Muntii Alpi de o frumusete ce-ti taia respiratia. Alpii, oleaca mai 'naltuti ca Muntii Macinului.
Cabana se numeste chiar Balconul Alpilor. Eu mai mult am balconit-o decat am schiat pentru ca nu au reusit nici elvetienii si nici francezii sa imi incalzeasca zapada. Care era rece si uda asa cum mi-o aminteam si de la noi din tara. Daca reusesc cocalarii din Romania sa convinga autoritatile romane sa deszapezeasca partiile de pe Valea Prahovoasa sa poata urca si ei cu bengoasele pana sus, fac si eu o petitie catre cele 2 guverne prietene si surori (intre ele doar) sa bage sistem de incalzire pe sub partiile din Alpi. Ca altfel...ma mai vad astia etalandu-mi gecile si ochelarii de soare asortati cand o zbura vaca Milka peste Alpi.


Baietii mei au fost foarte confidenti si fericiti sa se cableze la chestia aia de ii urca sus sus sus pana nu ii mai vedeam. Ii vedeam din nou cand veneau plini de scheme pana jos. Eu ma incarcam cu energie de la banana dar tot degeaba. Imi tremurau toate cele patru betze cand schiam. Doua ale lor pe care le inchiriam, doua ale mele.
Am adus totusi ceva noutate pe partiile de acolo. Se lucreaza deja la amplasarea de oglinzi chiar la bazele de telescaun, teleferic, teleski, ca orice snoaba care se respecta sa isi poata reface machiajul la plecare. Si din sezonul acesta se poarta colierele mari, opulente, care sa te ajute sa iti mentii echilibrul pe partie.






Calin m-a si sfatuit mucalit sa inchiriez schiuri roz ca o Pitzi ce ma aflu. Cam obraznicutz la faza asta in conditiile in care eu aveam geci pe nuante de Verde Praz, Albastru Montan si Alb Alpin. Deh...adolescentii din ziua de azi...Chiar in prima seara mi-a spus ca ma iubeste. Eu mi-am dat seama de ce. Am inchiriat singura vila cu WiFi din regiune. Deci ski si Skipe:) au fost cele doua mari iubiri ale lui. Eu am ramas tot cu prima mea iubire, sotul meu.
Care m-a umplut de teorie in ale schiatului. La practica in schimb mi-a iesit mult mai bine bautul de vin cald cu portocala si scortisoara. La baza partiei. Pai acolo sus, de emotie ca trebuie s-o iau la vale nu puteam de exemplu sa imi fac poza singura. Si e frustrant pentru o Pitzi care se respecta. Ca pana sa scot manusa care era legata de bete, sa imi mai dau cu ruj, sa imi asez parul care iesea din casca, schiurile o luau la vale fara mine. Si daca tot le inchiriasem si trebuia sa le dau inapoi, ma duceam si eu dupa ele. Da' a fost frumos. Mai ales cand faceam SPA in cabana. Am luat cu mine un intreg arsenal de arome fructate. Salata de fructe imi faceam in cada si apoi ma asezam eu ca frisca. Acolo ma simteam cel mai in siguranta pentru ca inot foarte bine. Sansele sa ma inec in mure sau capsuni au fost minime. Sansele sa ma dea la stiri ca nu nimeream sosirea pe partie au fost maxime. Dar am avut asigurare de viata. Si-a dat seama doamna de unde am inchiriat dupa cum ma uitam spaimoasa si inteligenta la echipamentele de acolo. Ma simt mai bine intr-un sexshop. Macar acolo stiu ce vreau si ce sa intreb.


7 zile au trecut ca...avalansa. Care ne-a trimis direct inapoi la noi in sat, in Luxembourg. Unde ploua si e bine. Si liniste. Ca la sanatoriu.
Cand m-am vazut pe tocuri inapoi am zis ca mai bine ma simt pe copitele mele decat pe schiurile lu' vaca aia elvetiana.
Desi eu ma inteleg bine cu toate vacile. De toate culorile.




Dupa toata aventura franco-elvetiana, am inceput pregatirea de revelion. Am gatit traditional romaneste, niste creveti thailandezi cu mujdei si mamaliga si placinta romaneasca din foietaj frantuzesc cu branza luxembourgheza. In seara de Anul Nou, departe de prietenii si neamurile dragi, Pricopii, Mateii, Costandachii, am inceput cu telefoanele si ei imi transmiteau live, din trei restaurante diferite care e desfasuratorul celor trei petreceri. Ana Matei m-a indurerat pana la lacrimi cand mi-a reprodus versurile unei manele dragi. Plangeam de se clatinau globurile in brad.
Stiind care sunt riscurile sa faci zgomot in Luxembourg, l-am rugat pe Calin sa ne acopere la ora 12 noaptea cand eu cu taica'su vom incerca sa aprindem un bat de chibrit in terasa, ca tot romanul de Anu' Nou in loc de tot arsenalul romanesc de artificii cu care am crescut frumos pana la aceasta varsta. Calin a zis sa ii las cardul de credit si PIN-ul si ne scoate el pe cautiune. Doar ca o sa mentioneze ca nu ne cunoaste si el este baiatul vecinilor. Tanar de isprava: istet si descurcaret. Cica si-ar fi dorit si el niste parinti normali. Acu'...e cam tarziu, tre' sa aiba grija de noi.
Gata, m-am intors pe plantatie. Shefmiu nu vrea schioare sau sportiva de performanta. Am norma la bumbac.
Planuiesc urmatoarea vacanta. In Australia. Surfing.