...Celor care mai cred in EDUCATIE...
In momentul in care a fost capturata aceasta fotografie am simtit ca tot efortul a cel putin 10, 12 ore de munca pe zi a meritat. Am uitat ca nu mai putin decat cu o saptamana in urma, in timp ce eram super stresata intre doua sedinte si un training, am primit un telefon de acasa prin care eram informata ca baiatul meu a chemat salvarea pentru ca sotului i s-a facut rau intr-o dimineata. A fost suspect de pancreatita si...cu telefonul in mana, iesita din sala de training, fara avion particular la scara, am simtit ca se prabuseste tot ce construisem in ultimele luni ca ei sa vina aici, si sa il inscriu pe Calin la unul din cele mai prestigioase colegii din Europa. Planuisem calatoria lor cu multe luni in urma, le-am rezervat biletele de avion, scoala il astepta pe Calin pentru o saptamana sa se acomodeze. Creierul refuzase sa accepte asta si incercam sa gasesc solutii sa plec acasa. M-a calmat familia, mi-au zis ca nu cazul sa schimb 2 avioane si ca vor avea ei grija de el. Dupa analize si investigatii s-a dovedit a fi apendicita, iar sotul, stiind ca in 6 zile va trebui sa fie pe avion pentru prima oara in viata lui, a cerut medicului sa il opereze cat mai urgent pentru ca se simtea foarte rau si stia ca va da in peritonita. Medicul l-a felicitat pentru decizie si, in cursul diminetii de 14 mai a nascut un apendice.
Cu durerile de cap postoperatorii si cu o vointa extraordinara, cu acceptul medicului de a calatori pe avion, mi-a spus ca va face tot posibilul sa imi aduca baiatul aici peste 6 zile.
Plangeam continuu cand ma gandeam cum a chemat Calin salvarea, iar eu, cand l-am informat sec pe sheful meu intre alte 2, 3 chestiuni legate de job ca sotul e in spital in operatie, el mi-a urat insanatosire grabnica. Nu a zis si el...du-te mai femeie acasa ca e sambata si poti pleca 2, 3 zile. Nu s-ar fi prabusit Academia fara mine...
Cand i-am vazut aici pe amandoi, unul taiat, cusut, pansat si pe Calin...un barbat in devenire, am stiut ca voi mai rezista sa il vad la scoala asta.
Casa nu am inca, diseara vor sa ma cunoasca alti proprietari, D-zeu stie ce-or mai abera si aia, nici nu stiu daca sa le spun ca Adi nu mai are apendice, poate aici e ilegal si mai au un motiv sa ma refuze...romanca, cu un adolescent posibil emitator de zgomote si un sot fara apendice....
Cui sa ii multumesc mai degraba? Baiatului ca a avut taria si forta sa sune de 3 ori dupa salvare? Socrului ca nu s-a desprins de el nicio clipa? Cumnatei ca m-a tinut informata continuu si ca m-a calmat mereu? Medicului ca mi l-a reparat si trimis aici? Claudiei ca mi i-a adus de la aeroportul din Bruxelles si ca aveam senzatia ca nu mai ajung odata? Sotului ca mi-a incurajat nebunia de a-l vedea pe Calin aici?
Caline...Welcome to St.George's, International Britanic School si DRUM BUN IN VIATA!
Mami si TATI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu