A fost odata ca niciodata, o nunta ca'n povesti

....Celor care mai cred in "si au trait fericiti pana la adanci batranete"...

Am propria mea deviatie de comportament. Este ultima dobandita dar e cea care duce catre dementa. Mi-au zis asa de multi ca sunt ducesa, contesa... si mai nou Dulcesa de Luxembourg incat niciun tratament nu ma mai poate dobori sa imi revin.
Am inceput sa ies pe terasa la mine in Howald si fac cu mana la supusi imaginari.
Dar asta nu m-a oprit sa il las pe shefmiu balta si sa plec in Galati la nunta prietenei mele, Loredana.

Stiam ca e fericita....atat de fericita incat ajungeau pana la mine undele emanate tocmai din Bruxelles.

E ajunul Craciunului, momentele in care iti doresti mai mult ca in oricare alta perioada a anului sa faci bucurii celor dragi. Dragi imi sunt si mirii, Loredana si Koen, nasii Ionut si Oana, cumnatii mei Lili si Laurentiu.

Povestea a inceput frumos si continua in secvente de viata, de emotii, de provocari, cu prieteni aflati aproape.

Nasul Ionut s-a bucurat sincer sa ma vada. Eu am fost surpriza din partea nasilor catre miri.

Mireasa, o adevarata lady, stilata, frumoasa si fericita a fost uluita de aparitia mea. Am reusit sa pastrez secretul sosirii mele.

Afirm din toata inima ca a fost una din cele mai frumoase nunti la care am participat. Oana si Ionut au organizat totul PERFECT pana in cele mai mici detalii. Mireasa recunoscatoare si plina de respect:

Pe la ora 4 dimineata, cumnatul Laurentiu, fotograf si scenarist profesonist, a inceput sedinta foto.  Ne-a asezat iar in toate pozitiile. Intelegeam sa aseze mirii care sunt la inceputul relatiei si casniciei, dar sa ne ceara noua, mie si sotului personal sa ne uitam erotic unul la altul...a intrecut masura. Adi s-a straduit din tot erotismul lui si ne-a iesit doar ce vedeti alaturi.  I-am explicat ca dupa 2 decenii de convietuire... cum D-zeu sa te mai uiti erotic la propria consoarta:)??

Spre deosebire de chinul nostru, Loredana si Koen au reusit sa transpuna dincolo de obiectivul camerei dragostea ce ii uneste. Koen, stiu ca o iubesti si ma bucur. E o fiinta minunata si merita tot ce e mai bun. Loredana, stiu ca il iubesti, e un barbat minunat si stiu ca ai sa il faci fericit. Ma bucur ca v-ati intalnit si stiu ca un Mare Om a asezat cumva calea pentru voi.

Adrian si Pompilia va doresc CASA DE PIATRA!

Si au plecat...si au trait FERICITI pana la adanci batranete!

Diamante Made in China

...Celor care mai cred ca nu tot ce sclipeste sunt Diamante...

Da. Traiesc o viata ca'n filme. Si am invins scortosul sistem luxembourghez. Sunt deja invitata in inalta societate luxembourgheza la Dinner de Gala si Soiree Dansante.

100 persoane la receptia de 5 stele a unui hotel de 4 stele.

Am primit invitatia si dupa verificarea agendei si refuzarea altor 2 evenimente la simultan, am acceptat. Initial s-a presupus ca era un eveniment la care se preta rochie lunga si...ceea ce mi s-a parut foarte interesant este ca eu am fost intrebata ce tip de rochie o sa port. Le-am spus ca in general protocolul prevede ca organizatorii evenimentului sa anunte "dress code-ul". Avand in vedere ca singura mea rochie lunga e una hippie din epoca Flower-Power cu accente indie pop am decretat prin sms: rochie de cocktail. Mi s-a raspuns cu mesaje de multumire si tot grupul si-a facut aparitia cu picioarele la vedere. La vederea generatiei vechi. Media de varsta undeva pe la 80. M-am simtit extrem de tanara. Si cu picioarele pe pamant cam la 11 cm deasupra solului, dar la vedere. Contesele nu pareau sa aiba vederea prea buna dar contii si francmasonii aveau o acuitate vizuala extrem de agila. Si nasurile alea tipic acviline.

10 persoane per masa si...dupa protocolul de rigoare ne-am urat toate cele de genul Bon Apetit si Toi Aussi.

Apoi sampanie, vinuri rare, ratza pe portocale si somon pe lamaie cu ciuperci in sos de broccoli, diamante, briliante, monocluri de aur, ace de cravata cu safire, bratari de la Frey Willie.

Eu, impopotzonata ca un pom de craciun cu diamante made in China pe principiul less is more but more is more than less. Adica sclipeam din toate incheieturile si imi tineam foarte adunat zambetul rujat obscen ca sa nu pufnesc in ras de scortosenia mesenilor.

Supliciul meu a constat in faptul ca timp de 5 ore a trebuit sa imi aleg cu grija cuvintele si sa emit numai lucruri interesante despre tara care mi-a oferit totul pe tava alaturi de somon si sampanie.

Le-am spus dragalas cat de incantata sunt de orarul autobuzelor acum chiar daca la inceputurile exilului meu aici am trait clipe de cosmar in prima iarna, cat de fericita sunt ca postashul vine mereu la 8 jumate fix si imi aduce corespondenta, ca s-a spart si la ei o teava chiar in fatza resedintei mele si pana sa fac poze la aburii care ieseau din canalizare dupa cum puteti observa in partea stanga au venit trei masini de interventie. Apoi, pana sa descarc poza pe laptop... totul era ca mai inainte.

Apoi totul a degenerat. Orchestra a fost pe gustul meu. Au cantat muzica anilor 20, cu echipamentul meu preferat: costume albe, ghetre, saxofoane, mustacioare tip Erol Flynn. Dupa cateva pahare de sampanie, francmasonul din fata mea a inceput sa rada si parca sughita. Probabil pentru ca ei rad la fel de des ca soarele in Luxembourg. Si avea si maioneza in coltul gurii. Si m-am gandit eu ashea...cam cat poate gandi o blonda...ca nu conteaza cum iti sclipeste diamantul la acul de cravata si cum tii ochelarii de aur cand completezi un cec pentru o donatie...maioneza e maioneza in coltul gurii. Si arata extrem de sexi si erotic.

Pacat ca nu am putut sa filmez. Clipshorul pe care l-as fi facut ar fi avut cele mai multe accesari pe IuTub. Era o pereche...nu ati vazut asa ceva. Ea era la fel de gratioasa ca o umbrela nedesfacuta iar el...ceva de vis...tricota niste pasi la vals si mambo de nu stiam daca e hip-hop cu accente gangsta sau influente de la "gigibecali". Mi-a fost mila de ea, de el si de ochii nostri. Dar probabil casnicia lor se consuma la fel de dramatic, intr-un castel cu gradini interioare, cu o mica herghelie de cai superbi, iar pe ea mi-o imaginez periindu-si trista parul lung lacramand ce soarta cruda a avut. Si acum viata mea alaturi de sheful meu mi se pare raiul pe pamant. Chiar ma simt contesa de cand mi-a dat voie sa plec mai devreme intro zi, adica la ora 17.00. Mi-am reconsiderat toate valorile legate de opulenta si de maioneza.

Fericirea a urmat dupa. Anca si Julien m-au recuperat dupa ce au batut ceasurile de la miezul noptii, au venit cu dovleacul sa o ia pe Cenusareasa, m-au dus in turul cluburilor de noapte, berea cu lamaie a luat locul sampaniei de fitze, diamantele au palit in lumina din cluburi, glumele si rasul prietenilor au luat locul grimaselor.

Pisica tanara si neagra

...Celor care mai cred ca noaptea toate pisicile sunt negre....

Pe zi si mai ales nopti ce trec imi intrec propriile limite. Am fost contactata sa devin studiu de caz  pe Discovery. Si o sa cerceteze ei cum de inca reusesc sa conving ca am...tineti-va bine: vreo 20j de ani ca vechime pe pamant!!! Asa am reusit aseara...undeva intr-un club de noapte unde toate pisicile sunt negre.

Mihai, nepotul favorit si unicul, e venit la resedinta mea din Ducat sa isi petreaca luna Noiembrie participand la Balurile Lunii inainte de sezonul Balurilor Londoneze. A rapus in club o inima bruneta si dorind sa o impresioneze, a zis ca e insotit de matusa lui la acest bal. Crezand ca sunt cel putin sora lui mai mica... domnisoara, ca mi-e draga acum de mor, a zis ca "ce n'est pas possible" (ea fiind din Bordeaux-Franta)...matusa ta are vreo 20 ani...

Va dati seama ca la mariajul lor ei vor primi 2 din cele 6 castele (renovez acum fatada la unul din ele) ale mele iar mireasa jumate din colectia mea de perle si palarii si macar 2 masini de colectie din garajul regal.

Calin e foaaarte bine.Isi iubeste parintii cu aceeasi dragoste, dar indeosebi pe matusa lui Lili care l-a terorizat toata vara cu 4 ore de franceza pe zi in timpul caldurilor din Augustul de Romania.

I-a prins tare bine la scoala.

Rezultatele testelor pe care le-am aflat vineri sunt acum briliante. Eu daca nu prea dau pe acasa si noaptea umblu prin cluburi... a invatat  de asemenea sa si gateasca. E un invingator si un supravietuitor.

Eu am devenit dependenta de serialul Dexter. Ii cunosc modul de gandire si actionare. E vorba de un criminal in serie.  Iar cu sheful meu ma inteleg din ce in ce mai  bine. As putea zice ca am ajuns la compatibilitate 101%. Primesc mereu felicitari din partea diferitelor departamente pentru modul inteligent si tenace de a rezolva problemele. Si el ma ajuta foarte mult in demersul meu de a ajunge Vice Presedinte in compania pe care o slujesc de 23 ani.

De exemplu, ultima data mi-a explicat diferenta intre 50-50% si 40-60%. Prin desen.

Daca va mai aduceti aminte cand mi-a curs prima si ultima oara rimelul atunci cand a incercat sa imi explice diferenta dintre un Word si un PDF, acum a atins apogeul dar de data asta l-am privit cu cea mai inteligenta privire de care e in stare o blonda vopsita si cu buzele rujate am mimat un aaaahhhh prelung si duios de recunostinta.

Avem o sala in care ne tinem conferintele cu o capacitate de 100 locuri si cu un perete EXACT pe mijloc care imparte sala in juma-juma.Adica 50-50%. Cu ocazia unui eveniment dublu, superiorul meu s-a gandit sa luam noi mai mult din sala adica 60%. I-am spus ca din punct de vedere tehnic nu se poate. El s-o fi gandit ca nu inteleg. Si mi-a desenat: intai un dreptunghi pe care l-a impartit pe din doua, apoi inca unul pe care l-a separat cu 40 si 60%. Partea cu 60% a hasurat-o cu dungulite oblice si a zis triumfator: eee...asta tre' sa o luam noi!!!Eu, chiar daca eram inca muta de uimire ce clar imi desena dar cu buzele umede si intredeschise i-am gangurit: nu se poa'...boss. Cu tot aresenalul de femeie inteligenta mentionat mai sus nu m-a crezut. A chemat doua asistente personale din departament si pe sheful cladirii care i-a spus in franceza ca nu se poate.

Aaaa...va intrebati legatura intre Dexter si sheful meu? Eu sunt Dexter.

Nu-i nimic. Eu pedalez inainte. O sa il las mult in urma. Nu mai sunt cea care trebuie sa imi multumesc shefii. Ei trebuie sa ma multumeasca pe mine.

Pompina va zbura curand

...Celor care mai cred in importanta preludiului pentru un zbor perfect...

Deja nu mai conteaza...Anghela, Angela, Anghelina, Pompelia, Pompila, Pombila Pomelia...









Ultimul update: POMPINA!

Si DA, Pompina va zbura curand!

Pomelia din Mazepa si Howald la Paris

....Celor care mai cred ca tre' sa vezi Parisul o data'n viata....

Am fost jignita rau(mai rau decat atunci cand mi s-a spus ca fara cont pe feisbuc nu exist). In timpul unei cine de 2 ore si jumatate cu alte 54 persoane de care m-am ocupat ca sa manance bine, frumos si aristocrat.

Un mesean, venit de pe Continentul Perfect de peste Atlantic, m-a intrebat brusc chiar in timpul ordefului daca am vazut Parisul. M-am inecat cu o bucatica de molusca muiata in sirop de fragi si am zis:NU.

Privirea lui holbata si terifiata din cauza socului provocat de raspunsul meu m-a facut sa ma simt ca o euglena care a trait in Ducat, la 3 ore de Paris, fara sa se duca sa il vada. Nu i-a mai tacut gura pana la desert.

Ieri mi-am facut bocceluta si am plecat sa vaz ce n-a vazut America si Luxembourgu': Parisul.

Daca m-ar fi vazut acu' neamurile de pe linia Barladului unde am ajuns....tare s-ar mai minuna.

Am fost cu fina Larisa si cu parintii ei, adica in spetza, cumetrii.

Am ajuns cu bine, cu bocceluta, cu prazul, cu vise marete. Am schimbat vreo 12 metrouri dar acum mi se pare cool. M-a invatat fina cum sa citesc pe culori traseele dintre statii si sa ajung la destinatii.

Nu m-a impresionat chiar asa. Probabil pentru ca am vazut de cateva ori Sankt Petersbourg. Daca ma uitam pe sus sa admir ceva, ma impiedicam de asiatici. Dar am avut si noi loc sa facem poze. Ca tineam aparatul foto deasupra lor.

Larisa draga de ea... nu stia ce sa imi mai arate ca sa vada in privirea mea bucuria. Mi-a promis ca data viitoare imi arata si Louvre-ul. Noi de fapt cautam locatii sa facem starea civila si nunta. Mai cautam ca nici pe finu' nu l-am gasit inca. Ca e imposibil sa gasesti niste cadre fara asiatici ca background. La mine in Howald e tare frumos. E liniste, un parc superb, mufloni. Da' fina vrea acu' nunta la Monaco.

Am gasit Parisul. Imi caut inca identitatea. Nu mai sunt Anghelina. Acum sunt Pomila, Pompila, sau ultimul new entry: Dear POMELIA!

Asta inseamna ca sotul meu este POMELO, iar citricul dragostei noastre, CALIN, este Pomelutzul.

Votr Dam:

Ce nu poti cumpara cu cardul de credit

...Celor care mai cred ca pot stapani Timpul...

Apai...sunt in grafic!

La fel de agitata si spumoasa. Dupa ce am trait emotiile doctoratului sustinut de Lili, m-am apucat si eu de unul mai mic. Sunt un fel de pre-asistenta-spre-doctorita. Am trecut cu brio examenele la Prim Ajutor. Am invatat temeinic plus practica in timpul cursurilor. Am tras constiincioasa biletele de pe masa comisiei si mi-am demonstrat abilitatile technico-medicale.

Astept acum diploma de la Ministerul luxembourghez sa imi deschid un cabinet. Ca deja am clienti care voiau inca din timpul cursurilor sa ii salvez: inima, inec, autosufocare, autostrangulare.

Au fost foarte dezamagiti cand la exercitiul pentru resuscitare prin respiratie gura la gura au adus un manechin. A trebuit sa salvez eu doctorul de furia pacientilor mei ramasi neresuscitati si surescitati.

Calin iar e bine cu scoala. A fost weekendul trecut in expeditie. 25 kilometri in 2 zile, prin muntzishori si vaishoare, cu rucsacul ce parea foarte usor cand a plecat voios de acasa.

Acum nu poate nici sa duca sticla de apa la gura. Il doare fiecare milimetru de corp. Mi-a comunicat ca e ultima data cand experimenteaza asa ceva. I-am spus sa nu fie asa radical si sa nu ia NICIODATA decizii la nervi sau oboseala. De cate ori nu am facut eu pseudocrima asupra shefului meu...uiuiu...de cate ori nu am divortat si i-am luat totul la partaj. Dupa cateva zile, Calin zicea ca la urmatoarea expeditie:) o sa fie mai pregatit. Iar eu il suport inca pe level-ul meu. Dar am pe flipchart-ul din biroul meu AMR-ul lunilor cat trebuie sa il mai suport.

Adun diplomioare. Din acelea care imi dezvolta abilitatile de manager: ba de "decision making", ba de ''delegating'', ba de ''managementul timpului", "prioritizare". Decizii iau oricum bazate pe fler, experienta si instinct de supravietuire. De delegat imi deleg mie insami ca de obicei. Cu timpul sunt intr-o permanenta competitie. Prioritizarea task-urilor sunt o gluma rasuflata. Ca ce iti propui sa faci incepand cu ora 9 intra intr-un carusel si totul devine o cursa de montagne-russe. Cand am venit aici, timp de 6 luni nu am vorbit cu nimeni. Acum sunt implinirea visului american:) in Europa:):).Nu imi mai exteriorizez simtirile catre sef. Nu ii mai arat cand sunt nervoasa si iritata din cauza lui. Nu il mai las sa castige. Zic "yes'', ies... si fac ca mine.

Ma rog la D-zeu sa imi dea timp sa fac un studiu asupra ...timpului pierdut citind emailurile nefolositoare si redundante. El e smecher. Le sterge. Eu le pastrez. Ca sa castig in instanta morala cu ajutorul IT-ului.

A venit la mine sa imi spuna ca nu gaseste un mesaj de importanta capitala/mondiala/universala pe care l-a trimis la SuperPuterea de la Londra. L-am intrebat blonda cam care era subiectul. Mi-a zis niste avioane. Dar ma faceam ca nu stiu despre ce e vorba si cu el in ceafa mea am inceput sa caut in sutele de mesaje de la el. Nu va pot explica bucuria ce ma inundase cand si-a pierdut rabdarea dupa zece minute vazand cate mesaje poate trimite catre mine. Eu eram calma si paream binevoitoare sa il ajut. Nu reactioneaza deloc bine sub presiune. A recunoscut ca si-a cautat propriul mesaj timp de 25!!minute si nu si l-a gasit. Pluteam de fericire. L-am rugat politicos sa se care inapoi in biroul lui ca o sa ii gasesc mesajul si i-l dau inapoi.

L-am gasit pentru ca stiam ca are cu totul alt subiect, eu fusesem in "blind copy" dar citesc tot ca eu trebuie sa stiu TOT.

Are puterea sa dea in scris cand fac un job excelent. Dar simte o nevoie ancestrala, organica, sa mentioneze si ce mai am de facut. Dupa un eveniment care mi-a iesit foarte bine a trimis in scris sa cumpar boxe sa se auda mai bine. Mi-a zis sa le cumpar sambata:)! Imi face si programul de weekend. Daca ii spuneam ca fusesem invitata in Franta la niste amici la un gratar, ar fi zis sa nu ii spun de astea, ca ii pierd vremea. Timpul lui este INTOTDEAUNA mai pretios decat Timpul MEU. Si atunci am zambit si cumparat boxele marti.

M-a trimis si ca cercetas la un restaurant sa testez mancarea pentru un alt eveniment urias.

La inceput m-am enervat, ca stabilisem meniul la restaurant, localul e superb, staff-ul italian (absolut magnifici si masini ferarri in curtea interioara:).

Pe urma am zis fie ce-o fi. Traiesc un film. Si m-am impopotzonat si m-am dus acolo sa imi bat joc de cardul lui. Intr-un restaurant urias, elegant, cu candelabre superbe, am comandat frantzusisme, vinuri:):), deserturi, hahaha.

Chelnerii veneau si imi susoteau discret ce urma in meniu. Ma faceam ca aleg, ca selectez, doar ca sa simt parfumul lor italian si sa ma delectez cu manierele lor perfecte.

 Bineinteles ca ii anuntasem ca ma duc acolo, iar regia a fost evident perfecta. Scena de film italian. Eu, evident...o Diva:).

Doar Trei Culori cunosc pe lume

...Celor care mai cred in puterea lui Rosu. Galben si Albastru...

Paste Fericit!

Bilant 2011 vs preludiu 2012

...Celor care cred in superficialitate si frivolitate...

Cum ce-am mai facut?
Am terminat si sustinut lucrarea de doctorat la Limba si Literatura Romana cu lucrarea Interferente culturale in spatiul romanesc al secolului al  XIX-lea pana la aparitia spiritului critic junimist. Adica Lili, cumnata mea a avut si sustinut doctoratul.

Mie doar mi-a iesit pe nas Densusianu si Alecsandri cat am stat cu laptopul in poala. Am ajutat-o cat am putut.  Ea in schimb a avut dureri crancene de cap, degete, apoi niste eczeme ciudate in palme si pe antrebrate. Si stresul cat casa. Iar diferenta la salariu cat preshul de la usa casei. Subtire si de calcat in picioare.

Am avut si expozitia de pictura intitulata “Romania” la Targul International din Luxembourg. Am stat 9 ore in picioare discutand cu oameni de pretutindeni.

Apoi am venit in Romania pentru o luna. Am sarbatorit iar Anul Nou, cam cu aceeasi prieteni, dar fara cumnatul care a picat de servici in noaptea cu pricina. De aceea pozele nu mai sunt ca alta data.

Calin e bine cu scoala. A ispasit deja un semestru in care a avut rezultate foarte bune. Mai are de ispasit inca 9 semestre apoi urmeaza facultatea. Am ales-o de pe acum pentru ca sunt foarte organizata.

A fost si in tabara de ski in Franta cu colegiul. 5 zile de schiat. Scoala ne-a dat un site de urmarit in care postau in fiecare seara ce se intampla acolo, in ziua repectiva. Scoala transmitea zilnic si un comunicat pe e-mail. In prima zi a lor suna asa: Elevii au ajuns cu bine, cazarea este excelenta, mancarea foarte buna, copiii se simt minunat. Comunicatul lui Calin catre mine pe sms suna asa: am picioarele vinete de la durerea provocata de clapari, astenuturile sunt cam murdare, tavanul in camera e crapat, sunt muste moarte la neoane, mancarea e nasoala. Stiam ca se poate face si ziarist daca are chef. Relateza obiectiv si cu curaj. Mai are timp sa se gandeasca. La varsta de 4 ani, cand l-a intrebat educatoarea ce vrea sa se devina cand se face mare, el a zis ca vrea sa se faca iepure. Educatoarea i-a spus ca are fatza de iepure. Cel putin nu e un copil banal, sa zica ca se face doctorita. Mai tarziu, in zilele noastre, mi-a spus ca se face hacker sau crabar. Adica sa fie in echipaj din acela pe ocean, care se lupta cu furtunile si vasul sa scoata custile cu vietati marine. Aici am intervenit ca mama si i-am reamintit ca laptopul nu va sta in conditii bune pe  timp de furtuna si nu poate juca in retea cu prietenii din cauza balansului navei. L-am convins. Ne mai gandim.

La literatura a trebuit sa joace rolul unui personaj. Am ales sa fie Don Corleone. A fost vedeta colegiului. Am ales bine.

Pe aici, prin Luxembourg toate bune si frumoase. Merg adesea cu fetele pe la concerte filarmonice de tip hip-hop, dance, sau reaegetton. Pana incepe spectacolul,  Anca si Larisa fac spectacol pe strazile ducatului si canta cu foc: Si ce fata frumusica are mama! Vizitam si muzee in cautare de artefacte cu toc, sau alte vestigii istorice ca de exemplu posete si rochite. Mergem intotdeauna pe principiul mentionat de Adriana ca daca nu le-am lua noi le-ar achizitiona altii.

Elena Vieru locuieste in New-York si cand simt o nevoie cosmopolita, zbor pana la ea.

Citim si foarte mult. Ne intalnim saptamanal la biblioteca. Cu rezervare. Ca sa prindem cartile cele mai proaspete.

Mie imi merge din ce in ce mai bine. Am Executive Assistant care este extrem de eficienta.

O promovez de Paste. La asta care vine sau la Pastele Cailor Verzi.

Aaaa...cu munca ce mai e???Desi nu cred ca intereseaza pe cineva...
12 ore pe zi. Si sambata mai nou. Eu uneori plec la ora 20 de la birou si le zic la revedere lui Cosmin si lui Ciprian. Pe care ii apuca Vremea Perinitzei cand e inchiderea de luna. Uneori ei pleaca pe la ora 19.00 si eu le adresez vorbe grele. Daca tot a venit Cristina si munceste la Castel, imi pare bine. Are ea grija acum sa il incuie noaptea. Eu ma ocup de inchis luminile la birourile corporatiste. Ca asa am visat si imi doream cand eram fetitza. Sa lucrez intr-un birou, intr-o cladire care are lifturi exterioare de sticla. De la Dallas cred ca mi se trage. Am si biroul, si cladirea si liftul.

                            



Si imi iubesc prietenii.

SHOW MUST GO ON!