Anghelina de Luxembourg

...Celor care cred in propriile performante...

Eu am plecat de acasa. Nu am fugit de nimic, doar imi verific in permanenta limitele si cat pot evolua, indiferent in ce zona a jobului.

Acum coordonez toate trainingurile financiare in cea mai admirata companie din lume.Ce am cautat am gasit. Sau m-au gasit ei pe mine. O disperata dupa munca si dupa rezolvarea tuturor problemelor. Nu stiu cum s-au descurcat astia fara mine aici pana acum. Aaa, stiu...Sunt aici si muncesc in draci: Claudia, Ionela, Laura, Elena, Anca, Larisa, Catalin, Marian, Maria, Stela, Corina, Adriana, Ovidiu, Cosmin, Ciprian, Aurelian, Nicoleta...Nu, nu e pomelnic, e echipa din Romania.

M-am remarcat pana la urma printre stresatele sistemului. Mi se pare ca in afara de romani, ceilalti se misca cu incetinitorul. Probabil ca se conserva. Eu incerc sa ma mumific.Frumos.Unii zic ca am reusit.

Acum lucrez la limita minima a somnului pe noapte. Cand am vazut ca 4 ore pe noapte imi mananca din cele 24 ale unei zile normale, am decis sa imi impun 3. Targetul meu e de 2. Si un drum la cateva sapatamani in Amsterdam pentru provizii. Daca incearca astia sa imi ia sange, la analize o sa curga cafea.

La baie ma duc cu agenda si pixul. Avem hartie higienica de fapt, si nu vreau sa scriu pe faianta my boss+pompilia=love. Nu e cazul. Vreau doar sa fiu pregatita in orice moment sa iau notite. Iau asa de multe incat acum am nevoie de o a doua agenda care sa imi aminteasca de notitele din prima.

Hehehe, am vazut o jucarie noua la trainerul de la seminarul de azi. Chestia aia, agenda electronica pe care pui degetelul si te ajuta sau te ingroapa sa fii mai bine organizat.

Mi-am bombanit mereu sefii. Nici acesta de acum nu a scapat.

Vreau sa ii scriu lu' Bill Gates, daca poate sa ii ascunda optiunea forward la emailuri. Catalin, Ionel, baietii mei de la IT Galati, daca stiti adresa lui...va rog...sau, si mai tare, sigur stiti cum se face, invatati-ma si pe mine!!! Este ca un fluviu fara sfarsit. O revarsare de mesaje de genul: we should do this, or this, or that."We" inseamna in general eu. Fiindca eu sunt toata Academia Financiara. Si deja stiu ce am da facut pe urmatorii 3 ani. Poate sa se opreasca in acest moment cu trimisul emailurilor ca nici nu o sa observ daca mai e prin preajma mea.

Nu intru prea mult in detalii ca pe urma seamana cu CV ce am de facut.

L-am testat sambata trecuta. L-am pedepsit si nu am deschis emailul de job. Seara, in urma pariului facut cu mine insami, am deschis tiptil emailul si am inchis ochii, doar sa le aud cum curg ele. Au zornait doar 3. Am vrut sa il sun sa il intreb daca e in  regula, daca e bine, daca ii merge netu', daca traficul e bun, dar am adormit din greseala.

Duminica am gasit 43 bucati. Uneori sunt asa fericita ca sunt in CC. Uneori nu. Ma intreaba si de prin acelea.

Intr-o seara eram cam daramata, dar ma sprijineam discret de masa din biroul lui, ascultand cum glasuia ultimele taskuri cand multa lume cred ca se cuibarea prin asternuturi pe la casele lor.

Probabil ca i-am parut mai blonda ca de obicei de la lumina neonului, sau nu am articulat eu clar niste sunete ca s-a apucat sa imi explice diferenta dintre un document Word si un PDF. Iar mie a inceput sa imi curga rimelul. De nervi.

El nu stia ca intre timp, eu invatasem sa creez pagini in sharepoint, sa uploadez, sa transform wordul in pdf, sa creez linkuri.Cei de la Media Dpt, m-au vazut mai istetica, (asa imi place sa cred) si imi ofera fara sa fi cerut...2 zile de training gratuit. Invat sa filmez, montez si uploadez, apoi sa sharepointez si sa le sharez. A vazut ce minuni facusem, si am luat palma aia prietenoasa pe spinare asezonata cu well done job! Bine ca ma sprijinea masa ca sa raman in pozitie bipeda.

Am ajuns aici la finalul unui proiect foarte bun de altfel, care a finalizat primul val in Kazakhstan si Ukraina. Mi-am dat sufletul pentru el in ultimele 3 luni. Apoi au venit rusii incoace, ca daca tot i-am invitat sa le dau certificatele si strangerile de mana...M-au invitat si pe mine la poza de grup. Eu am zis ca nu ma bag, ca am venit doar la desert, dar m-au imbrancit in cadru. Si pozarul a zis sa zicem cheese!Eu am vrut sa zic cascaval ca nu imi place branza, dar la cascaval nu se vad dintii. Mare greseala am facut. De la zambetul ala am luat iar 2 palme de la alti doi care au glasuit: A mers bine valul asta in CSI, iei si Africa de Sud.

Si intre 2 continente, nu imi incap in Training Calendar cate cursuri am de organizat. Mi-am cumparat markere de toate culorile ca sa colorez dreptunghiuletele. Am terminat si culorile si combinatiile intre ele. Acum scriu direct pe birou.

Dintr-o data, ca palmele din senin, iata vad un conf call numit Mexico. Si inainte de a da accept, sau ignore, am vrut sa ma ascund in veceu. Si am doua culoare sa ajung acolo fara sa ma vada shefu. Si cum ma strecuram eu lipita de pereti, iata imi apare in fata chiar el: pompilia, avem call conf cu Mexicul. O secunda am vazut palarii sombrero, soare, plaja, mustaciosi, dar in urmatoarele secunde eram deja conectata pentru lansarea urmatorului proiect, acolo.

Sigur scap de Annaba, ca e urmatorul la challenges 2011. Nu are cum sa mi-l treaca in GEDP. Este imposibil sa ma trimita acolo, la cat de mult ma boiesc, si cu siguranta claia blonda ma va salva de data asta. Dar, la schimb, ca oricum nu scapam, l-am implorat pe shefu meu sa imi dea Groenlanda. Acum trebuie sa ma asigur ca aia au conexiune buna internet, posibilitatea sa ma conectez la video conferinte in iglu-ul shefului de trib. Ca  sigur tre' sa fie acolo si un manager sau 100. Treaba o fac eu, sa stea linistiti, sa-si vada de vanatoare sau pescuit.

Am invatat din nou puterea lui "te rog" si "multumesc". Daca nu era echipa de la Universitatea de aici, ma prabuseam. Azi am imbratisat-o pe directoarea de la Restaurantul Campusului unde organizez dinerurile si lunchurile.

Pai cum sa nu ii arat dragostea daca din media de 50 persoane per event, la 2 zile, unii sunt Vegan alti Vegetarieni. Vegan inseamna strictly vegetarian, vegetarian inseamna ca duce la gura niscaiva lactate, dar unii nu blue cheese. La noi in Romania, branza e alba. Astia au si albastra si unii sunt alergici la ea.

O cursanta mi-a scris ca e alergica la crustacee. A doua zi am alergat intr-un suflet la restaurant sa nu care cumva sa vad vreun picior de crab, rac, scoica sau alta vietate marina cu carapace. In noaptea aia m-am visat crustaceu. Innotam cu celelalte vietuitoare mai sus pomenite.

In rest e bine. Am cateva intruniri cu expertii pe ramurile financiarului sa stabilim curiculumm-urile, apoi le validam, le asez in format, le uploadez si le lansez. Apoi astept cursantii. Care nu se mai opresc. E ca un carusel. Am o chinezoaica, se inscrie la toate cursurile pe care le lansez. Nu a ratat nimic.

Cei de la Minister mi-au pierdut niste foi la dosarul pentru permisul de munca. Pe urma le-au gasit. Acum e gata, dar e gresit numele pe el. Adica e doar Laura Anghel. Si eu prefer sa fiu Lora dupa ora 23.00. Toata ziua imi place sa fiu Pompilia. Madame Anghel. Stiam ca o sa vina vremea cand o sa fiu si madamme. La cine si pranzuri scrie mare pe mese: Reserve pour Madamme Anghel. Inca un vis devenit realitate.

Unii imi zic Anghela, Anghelina sau Angela. Incurca surname-ul cu first name-ul sau ma alinta. Anghelina mi-a placut cel mai mult. Nu m-am suparat.

Am birou si in Petrusse si in Castel. Si uneori la Londra. In Castel , care e imens, cand lucrez, de asemenea nu ma pot opri. Iar cand ma opresc imi dau seama ca sunt singura. Ca francezii au program pana la 5 juma. Eu am invatat sa sting luminile peste tot. Si pe urma bantui sa gasesc iesirea. Ca nu mai pot iesi pe usa principala fiindca e incuiata. Ies pe unde intrau servitorii odinioara. Dar e misto. Sunt camere video peste tot. Cred ca se distreaza baietii a doua zi cand vad reluarile...Uneori mi se pare ca vad secolele trecute, dar de fapt eu sunt frumoasa aia care umbla de nauca pe holurile alea. Ca printesele nu aveau laptop. Eu sunt fantoma.

Si daca s-au prins astia ca nu ma pot opri, nu mai stau la Hotel. Mi-au inchiriat un apartament exact la jumatea distantei dintre cele 2 birouri ale mele. 5 minute. Lu' Cosmin si lu' Ciprian le-a dat mai departe. Ciprian nu are nici TV-eu, nici masa de calcat, nici internet si nici feohn. Cosmin nu are nici masina de spalat si  nici internet. Ce sa le fac daca sunt puturosi si pleaca devreme pe la ora 21.00 sau 22.00. Las's sa se invete minte. Eu am de toate. La casa asta. Dar nu prea ajung.
Claudia bea. Si pe urma imi da mie sticlele. Goale. Nu le vand, mai mai ajuta fetele cu banii, cand mi se termina diurna. Le vopsesc, cand beau cafeaua dimineata, le duc la birou, apoi le pun lalele asortate. Si e pelerinaj la mine de se mira toti colegii ce dragute sunt. Si ele si Claudia.
Astept sa doboare acum niste sticle de uisky ca mai am niste idei.
Am organizat doua evenimente cam in acelasi timp. Pe cei 60 de la un seminar, i-am informat ca tre' sa isi rezerve hotelul singurei, de la unitatile de pe unde vin. Unul din Polonia m-a rugat asa de frumos in scris sa il ajut totusi sa il cazez, incat, desi voiam sa imi infing ghearele in tastatura, le-am retractat. Si l-am rezolvat. A doua  zi mi-au scris toti prietenii lui pentru acelasi lucru. Nu aveam decat perforatorul pe birou, dar e usurel, nu ma puteam lovi cu el.
Azi, un CFO din alta tara, ma tot privea in timpul seminarului. Eu stiu ca sunt simpatica, dar nu...nu era privirea aceea. A confundat incarcatorul de la Dell cand a plecat de acasa, probabil cu cablul de la fierul de calcat. Am inteles. Avea nevoie de unul. Am sunat in Castel pe la toate departamentele care aveau cabluri pe jos, dar nu am gasit unul potrivit. Dar mi-au zis sa sun la Helpdesk. Am scris un email siropos, mi-au dat numar de ordine din Polonia, ca asa e procedura, unde este biroul central, apoi, am fugit in cealalta cladire sa i-l aduc.
Una m-a intrebat de ce fac asta, ca daca e ametit... nu e treaba mea sa rezolv asta. Stiu ca nu e in fisa postului dar ea nu stia ce inseamna sa fii CFO, si sa nu ai cateva ore conexiune sau cablu la net. Nu puteam sa las Polonia fara Ebitda calculata la timp. Si el m-a asigurat ca oricand voi avea acolo o oferta de munca.
Saptamana trecuta mi-a bubuit laptopul. Ma rog, intai a inceput sa vibreze ca am crezut ca trece avionul de unshpe seara pe deasupra blocului meu, apoi s-a linistit. Dimineata cand l-am deschis iar la birou, colegii din jur au crezut ca e aplicatie de aia de incendiu. Eu l-am luat in brate si m-am dus cu el la shefu meu, sa vada ce copil plangacios avem. El s-a speriat rau si m-a trimis la IT. Eu stiam drumul, dar nu m-am putut abtine sa nu il sperii si pe el. Cand am intrat la baieti, la IT, au facut semnul crucii in franceza si au zis ca in 40 de minute am unul nou cu toate datele transferate. Am zis: Cre' ca glumiti....vreau un Sony Vaio alb in 20 minute!!!Am batut palma pe 30 minute si am fugit inainte sa sara in aer toata cladirea. In 25 minute aveam unul nou care lucea din toate incheieturile. Da' e misto...cand ma plictisesc de asta, cer unul roz sau verde.
Aici am aflat ca ti se arata o data, de doua ori, a treia oara nu are rost sa te mai duci. Si cand ma duc prima oara, stiind ca nu am decat o doua sansa, ma holbez cat pot la click click-urile de pe ecranul aluia, apoi murmur incetisor pana la biroul meu pasii ca sa nu uit. Ca daca notez in agenda, nu apuc sa vad ultimele 4 clickuri. Cand ajung la birou sa notez sau sa exersez, suna telefonul fix si uneori mobilul in acelasi timp. Apoi, evident, uit.
Intre timp, acasa, undeva in Galati, in Romania, sotul meu mi-a crescut copilul. Am auzit ca a facut paishpe ani intre timp, are Carte de Identitate, l-au distrat cumnatii  mei de ziua lui. Eu a trebuit sa organizez logistica pentru un proiect cu echipa din Londra.
Uneori mai mereu sotul imi zice on line "te iubesc". Il cred. Si sper ca in curand sa fie el in locul laptopului cu care adorm in asternut. Intr-o noapte am visat ca ma musca ceva de la spate. Stiu cativa in Romania, daca ar fi sa dau in bobi sau in zodiace. Dar cand m-am trezit era de fapt coltul de la laptop.
In rest sunt bine.O sa va mai scriu.
Anghelina.

Urca inapoi pe Curcubeu, David!

...Celor care mai cred in curcubee...

   El e David.Te poti scufunda in ochii lui verzi ca marile din reclamele turistice.   

Are maturitate si stie deja ca... "ochii verzi niciodata sa nu-i crezi".            

Are doar 5 ani  si este adevaratul SPIDERMAN.                                                                           

A confirmat si este foarte sigur pe el.                                                                             

E un copil frumos si vesel. Dar intr-o dimineata s-a trezit plangand. Cazuse de pe Curcubeu. Cand am auzit asta am realizat ca e cel mai frumos trist lucru care i se poate intampla unui copil. Sa cada de pe Curcubeu.

                                                                            

 Cati dintre noi mai credem in curcubee???

     Ce ar trebui sa facem noi, adultii, sa ii pastram mereu acolo, pe Curcubeu?

                                                                              

                  Sa ii vedem mereu asa, veseli si fericiti , avand in priviri...Curcubeul.............  ?                                                      

 

Jos palaria

...Celor cu atitudine....

Doamne ce l-am mai iubit pe John Wayne...toata copilaria am visat ca o sa vina cu calu' lui si o sa ma  rapeasca, nu inainte de a ma saruta, el, nu calu'...asa... pasional, ca in filmele cu cowboy. Nu a venit, dar nici neiubita nu am ramas. De atunci nu mai cred in filmele de la Hollywood.

Cred in berea bauta cu prietenii , cred in familie si in petrecerile fabuloase pe care le-am avut impreuna in Romania. De astea imi este foarte dor.

Iubesc palariile.Stiu ca o sa fiu batranica aia simpatica ce va purta palarie cu fructe la un moment dat. Poate o sa ma plimb pe Domneasca, strada noastra din Galati, excesiv de rujata si mandra de colectia mea de palarii. Sau poate o sa locuiesc in sudul Frantei, acolo unde imi doresc sa am o casa cu veranda si o parcela cu levantica. Si acolo sa il astept pe Calin sa vina cu iubita lui, sa bem un pahar de vin de Porto si sa port o palarie superba...

Viata mi-a oferit nenumarate ocazii sa apreciez oamenii si valoarea lor.

Sunt insa cativa in fata carora mi-as da jos palaria.

Sunt prietenii si multi dintre colegii mei, de la care am invatat ca nu sunt singura, ca putem lucra in echipa si ca vor face mereu parte din viata mea, chiar daca eu am plecat acum...departe.

Inainte de a pleca spre Luxembourg, am facut un tur al uzinelor din Combinat sa imi iau ramas bun de la colegii cu care am colaborat. La Otelarie, pe holurile anexei, otelarii s-au dat deoparte sa trec printre ei si si-au scos caschetele. Asta inseamna ca am lasat ceva in urma.

Am gasit o palarie mititica, decorativa, care ma astepta intr-un magazin de suveniruri sa ii dau viata.I-am daruit o parte din colectia mea de cercei. E fericita acum. 

 Voi purta toata viata palarii. E chestie de atitudine.

Si sper ca mereu...prietenii sa imi fie alaturi...

De trei ori Pompi si zambetul de final

...Celor care cred in forta lor interioara.

Am lasat de multe ori in viata anumiti oameni sa isi arate ipocrizia si aerul de superioritate. Dar l-am rugat de mica pe D-zeu sa imi arate un semn daca supararea pe care mi-au pricinuit-o e in inchipuirea mea de presupusa victima... sau am dreptate. Am castigat eu de cele mai multe ori.

Nu stiu de ce mi-am adus aminte acum in mod special de un episod petrecut cu vreo 30j de ani in urma. In urma selectiilor interscolare faza pe judet pentru Olimpiada de limba si literatura romana, am ajuns in aceeasi clasa de concurs cu alti elevi si, evident, cu profesoare supraveghetoare.

Una din profesoare, ne-a impartit foile acelea cu colt negru, pe care trebuiau completate vreo 3 randuri. Si ne-a zis sa trecem in ordine, numele si prenumele nostru, prenumele tatalui si numele profesorului de limba romana. Eu am completat: B. Pompilia, B.Pompiliu, N.Pompilia.

Cand a trecut prin dreptul bancii mele si-a aratat superioritatea: Fetito, tu nu ai inteles ce v-am explicat si ce trebuie sa completati? Ba da, am raspuns rosie la fata si deja umilita in fata clasei...Trece numele tau, a parintelui si a profesoarei de limba romana!Tovarasa profesoara, pe mine ma cheama Pompilia, pe tatal meu Pompiliu si pe tovarasa profesoara de limba romana...Pompilia...

Clasa s-a linistit, eu am simtit ca imi vine inapoi culoare in obraji si apoi au sosit subiectele. Comentariul unei poezii din programa clasei a sasea la alegere. A inceput forfoteala si susoteala, au ales Eminescu, Arghezi iar profesoarele intrebau in stanga si dreapta despre alegerea facuta...Am zis si eu cu glasul pierdut: Vasile Alecsandri, Penes Curcanul.Ce-au mai ras elevii...

Ce-am mai ras eu dupa ce s-au anuntat rezultatele judetene iar eu am fost eroina scolii si felicitata la catarg, inconjurata de toti pionerii.

A umblat vestea ca am facut comisia de corectare sa planga la cum mi-am imaginat eu gandurile lui Penes Curcanul si framantarile lui la ororile razboiului.

De atunci ii las pe toti sa rada. Acum stiu ca daca am dreptate, eu o sa am cel mai frumos zambet din lume.

La final.

Top Twenty- Marius Pricope

…Celor care cunosc fluxul combinatului si care prin munca asidua demonstreaza ca sunt potriviti si apartin locului...

Asa apartine Marius Pricope ...Departamentului Controlling din cea mai admirata companie din lume.

Cu un colectiv extraordinar, pe vremea cand le apartineam lor, colegilor de la Costuri, se intrevedea in Marius succesul de azi.

Mai jos spicuiri din conversatiile lui telefonice cu departamentele din companie, din timpul raportarilor lunare:

1. Am niste orificii.
                      Acum ce sa zic... este in firescul naturii fiintelor vii sa aiba asa ceva, dar pentru cunoscatorii fluxului si a tehnologiei, pot intelege ca era vorba de zona libera pe unde se scurge....otelul.
                    
2. Cred ca e un dop.
                       Noi, cei din birou, am incercat sa asociem orificiile cu dopul dar am realizat pana la urma ca e vorba de...dopul de barbotare.

3. Am ramas cuplat.

               Noi din cate stiam, avea deja o relatie normala sub toate aspectele vizibile, il stiam cuplat cu cea care i-a devenit ulterior minunata sotie, de aceea nu intelegeam daca tot se cuplase de ce a ramas asa?Aaaa, ramasese pe speaker cu unul din colegii de la contabilitate laminoare...

4. Sunt foarte usor de dat peste cap
                 Ce sa zic, toti avem momente in viata cand ne dam peste cap, dar sa recunosti ca esti predispus si usuratic in acest sens mi s-a parut la vremea aceea un risc asumat si o piedica in cariera.                

5. Aveti niste gaze pentru mine?

                  A fost teribil de dragalas, dar interlocutorii nu l-au putut ajuta decat cu niste consumuri de gaz furnal, gaz de cocs si poate niste gaz metan la implorarile lui...Ca in general, gazele e bine sa si le pastreze fiecare.

6. In cazul asta, dati-mi tot ce aveti!

                   A avut si momentele lui de obraznicie cu toate ca se adresa adeseori unor doamne din departamentele de raportare. Istoria nu mentioneaza daca a primit vreo palma datorita acestor abordari telefonice.

7. Ma scarpinam cu stanga-n dreapta.

                 Cu toate acestea a nimerit mereu tastele la computer iar situatiile erau date la timp, intru satisfactia managementului.

8. Azi e liber la femei?

               Doaamne...noi eram vreo 5 in jurul lui, si el cauta femei prin toate departamentele de raportari tehnice prin tot combinatul. Noi cele 5, ne-am ofuscat, fiind lezate in amor, dar fiind 8 Martie, am inteles disperarea lui, ca nu gasea nicio doamna sa ii dea cifrele pentru rapoarte.

9. Mai insuflati si-n alta parte?

               El nu este nicidecum un tip lacom, dar nu il satisfacea sa stie ca aerul insuflat se insufla numa' intr-un loc al procesului tehnologic si curiosul din el voia sa stie si de cealalta parte....

10. M-au starnit cu aburul.

               Cand lucrezi in Contabilitate, Financiar, Controlling ...pana la ore tarzii in noapte....nici nu realizezi ca aburul iti poate provoca oarece simtiri.

11. Va luam pe toate partile.

                 Noi am remarcat ca e un tip ambitios, determinat sa isi atinga obiectivele, iar tactica asta de impresurare a colegilor de pe fluxul companiei in scopul de a obtine cifrele zilnice, l-au adus pe culmile succesului.

12. Vineri am iesit normal.

               Noi ne-am bucurat ca doar vietuiam de ani buni impreuna in acelasi birou, cum sa nu te bucuri de o asa veste, cu toate ca era luni de-acuma si incepusem sa ne ingrijoram...Aaaaa era vorba de productie, scoatere, si consumul de energie....

13. O ciuruire mai aproape se poate?

               Daca stia in 2005-2006  ce ne pregatea Basescu, nu mai cersea el atata ciuruire....de la Uzina Aglomerare Furnale.Ca ne-a ciuruit presedintele aproape definitiv.

14. Luati putin LBC-ul in mana.

               Eiii...cum sa nu te minunezi cum reuseste el sa determine oamenii muncii sa ia in propriile maini Laminorul de Benzi la Cald???Si nu asa...unul sa ia cajele de laminare, iar altul strungaria de cilindri...nu...el motiva omul sa il ia pe tot in mana! Aaaaa, ii spunea celui care centraliza partea de laminoare sa ii dea informatii doar din raportul de la LBC!

15. Munciti si va rasuciti?

            Ca un manager modern, potrivit Mileniului 3, a realizat ca mai bine stai locului si muncesti o data si bine, decat sa te tot invarti in jurul rapoartelor.

16. Daca vrei sa vezi o bucatica mica in ceva foarte mare?

            Aici am vrut sa intervin pentru ca se adresa echipei SAP, si acolo sunt de asemenea niste colegi minunati, care nu merita asa adresari, dar am inteles ca voia doar sa stie cum vede el doar cheltuiala cu reparatiile capitale de la furnale in raportul final cu toata cheltuiala din companie.

17. Daca cineva imi baga o tabla?

           In viata profesionala am mai stat cu grija ca iti baga cineva o barfa, o stramba, o pila de bine, una de rau, dar nu am avut nicicand emotia lui Marius...Mai tarziu am inteles, se putea intampla sa introduca cineva in sistem, fara protectie, un pistaj de foaie de tabla dupa ce el ar fi inchis raportarea, si voia sa se asigure ca echipa SAP il va oferi protectia necesara.

18. Si ti-ar acoperi toata gaura?

           As dori sa mentionez sec: era vorba de bugetul de cheltuieli pentru reparatia anuala a unui laminor.           

19.V-ati verificat si jos? E in regula?

          Nici pana in ziua de azi nu stiu cum a reactionat interlocutorul la aceasta intrebare, cert este ca a confirmat ulterior ca cifrele din prima parte a Excel-ului, erau bine centralizate si formula perfecta... jos...la finele lui.

20. In momentul asta mi s-a nascut o intrebare!

           Niciodata nu a fost multumit cu putin.Oricat de multe raspunsuri primea din sectii, el se reproducea mereu si mereu, nascand alte intrebari.

Si iata rezultatul: E omu' potrivit la locu' potrivit.