Celor care acorda si o a doua sansa...
Nu m-au dat inca afara. Din punct de vedere tehnic, nici nu aveau cum. Ca mi-a iesit permisul de munca abia acu' o saptamana.
Am avut de organizat un alt eveniment la care trebuia sa invit Grei din zona financiarului. Inclusiv de la sediul central londonez. Seful mi-a aruncat vestea asta undeva cu mult dupa apusul soarelui.Textul oficial al invitatiei in care m-am straduit sa aiba have been-ul unde trebuie l-am terminat pe la 8 seara. Am finalizat si pomelnicul invitatilor, am recitit si verificat mesajul de 10 ori, si, cu mult curaj, atitudine, prestanta si determinare am apasat "send".
Mi-au trebuit 6 luni de ocna grea si silnica sa le demonstrez ca sunt persoana potrivita job-ului. Si i-am convins pana la urma. De aceea toti au fost prietenosi cu mine si amabili si au acceptat in bloc invitatia din calendar. 55 bucati.
A doua zi, una din colege ma intreaba de ce nu vede in calendarul de pe outlook...invitatia ca ea a dat accept...de fapt....si voia sa verifice ca nu mai stia exact cand va fi si ca i se pare ciudat ca nu apare. Eu intreb mandra de mine in clipa in care am realizat ce minune facusem: Da' la miezu' noptii te-ai uitat, ha????
Am pus invitatie intre 1.00-2.30 a.m. in loc de p.m.
Ce sa le fac daca sunt ametiti si nu sunt atenti. M-am saturat. Si apoi...ala era singurul interval orar ramas liber pentru organizarea evenimentului. Noaptea. Colega aia a citit in ochii mei usor mariti de groaza cum cautam solutii contracronometru, sa dreg busuiocul. Acum stiu exact ce sa le ofer la lunch-uri si dinner-uri. Trebuia sa imi vina o idee blonda de tip petarda pentru masa de la ora 1 noaptea. Ca nu era nici de ordeuf, nici de escalop, nici de crema de ciocolata topita sau morcovi rasi. Deci, cool ar fi fost sa le dau salata de fructe scufundate in lichior de menta par ezampl. Ca voiam sa fie uimiti in primul rand de originalitatea unui seminar organizat noaptea, si apoi sa le fac praf papilele gustative.
Pana la urma, fiindca suntem la Corporate, si suntem oameni aparent seriosi si scortosi, nu voiam sa se duca vestea ca mi-a trecut prin minte si fie seminar in pijama. Parca ii vedeam in pijamale cu paharele de cockteil in mana. Prea tare.
Deci, am dat un send an up-date. Pentru ora 1 p.m. In cladirea in care am biroul. Si iar au acceptat. S-au prins ca sunt tare dragalasa. Si a venit si evenimentul. Care oricum era in acelasi timp cu altul de la Castel. Organizat tot de Madam Anghel. Am vrut sa il intreb pe boss-ul meu cam cum vede fiinta mea minunata in doua locuri, 2 cladiri diferite in acelasi timp. 44 persoane la Castel, 55 persoane la Birou.
Da' nu avea rost sa il intreb din moment ce mi-a aratat increderea ca acest lucru e posibil. Deci, la 12.30 intrau la masa cei din Castel si daca stelele erau aliniate cu planetele exact atunci odata la cateva mii de ani, la 12.35 puteam iesi in alergare din Castel, aveam nevoie de 6 minute fara tocuri sa ajung la Birou, 3 minute sa trec de toate filtrele elecronice, asta cu laptopul, poseta, dosare in brate si doua telefoane in caz de emergency, apoi sa ma asigur ca toate conexiunile sunt asigurate cu Parisul pentru video conferinta, si cele 55 de pachete pentru lunch sunt venite.
Inainte de a pleca din Castel, omologa mea din Londra m-a intrebat daca raman cu delegatii in Castel la pranz. I-am spus: Tessa, uita-te in ochii mei verzi usor tulburati, si asculta, ca nu am timp sa zic de doua ori, ai 44 participanti, 5 vegetarieni din care 2 vegan, unul nu vrea sa fie oua nici in crema de tiramisu, si alti doi desi le pregatim 6 feluri de frunzulite o sa comande paste, deci, fii tare ca eu plec ACUM din bloc starturi catre birou ca e Mai Marele Nostru in Paris si intra online dincolo.
Tot din alergare, la sala de la Birou, am aruncat condica de prezenta si 55 de feed-back-uri pe fiecare loc, apoi m-am vazut pe ecanul urias (asta e partea care imi place cel mai mult, sa ma vad frumoasa pe ecranul de video conferinte...baietii de la Suportul Tehnic fac multe verificari ca sa fie siguri ca imaginea e perfecta).
La 12.45 am iesit sa supervizez aranjarea lunch-ului in holul central. Era liniste. Prea liniste. In mine incepuse tumultul Niagarei. Mi-a iesit in fata Sheful: Lunch-ul...Pompilia????De data asta am vrut sa dau eu prima. Noroc ca veneau invitatii si cand au vazut ca ridic mana au inceput si ei sa ma salute sau sa dea mana cu mine. Si sa ma admire cum sunt imbracata. Sheful a insistat cu intrebarea aia stupida chiar cand dadeam mana cu un Greu. Lunch-ul azi e ...surpriza. Nu stiti cand va fi, sau...daca va fi. Am sunat la restaurant. Au confundat data din formularul trimis cu 03.03 in loc de 01.03. Aceeasi persoana pe care am imbratisat-o in articolul anterior. Am intrebat in cate secunde pot prepara 55 de box lunch-uri. 20 minute. Sheful meu a avut prezenta de spirit si a zis invitatilor ca e foarte interesant subiectul seminarului si ca mancam oleaca mai tarziu.
In 20 de minute, am iesit din sala doar eu si toate erau aranjate, cosul cu fructe superb, crema de ciocolata, cafea, apa...si un mail in computerul meu plin de scuze din partea restaurantului. Altii ar fi bushit-o cu siguranta, dar eu am zambit relaxata si i-am scris ca o iubesc si ca ii multumesc pentru viteza cu care a rezolvat solicitarea mea. Stiu ca nu ma va lasa niciodata la greu. Sunt lectii pe care le invat zilnic.
Stiu ca seful imi va spune ca data viitoare sa sun inainte, sa ma asigur ca totul e in ordine. Isi bate gura de pomana. Stiu ce am da facut. Imi invat singura lectiile. Din propriile experiente.
Uneori sunt asa de prinsa de probleme ca in loc sa intru la toaleta trec de usa aia si ma trezesc la biroul Ionelei, colega mea. O intreb ce mai face, desi vad ca nu mai stie nici ea de capul ei, dar daca tot am ajuns la ea nu e frumos sa fac acolo ce trebuia sa fac in spatele usii anterior mentionate. Si atunci fac putina conversatie.
Intre doua maruntisuri de astea, am si facturile academiei de rezolvat. Ce, e greu?? Shefu' mi-a intins niste foi capsate insotite de "vezi...rezolva asta". Aaaa...nu era mult. 12 pagini, un contract de consultanta cu cateva zerouri. Urgent, evident. Aveam de ales. Sa ma intorc la biroul meu si sa gasesc ultimele 40 email-uri sosite sau sa fug. Dar am in program sa fug doar sambata si duminica. Si am ales sa ies sa fumez ca sa fiu numa' io cu gandurile mele si cu contractul. Fumez rar, dar acu' voiam sa imi indes in gura tot pachetul. Erau cativa pe afara, relaxati, cu mainile in buzunare, eu am trecut pe langa ei si cu ochii in contract mi-am aprins tigara. Invers. Avea gust ciudat, dar eu am crezut ca e mirosul de la sfaraitul continutului contractului. Cand am realizat, am aruncat tigara, am tras aer in piept si, pentru ca era urgent de rezolvat, am facut apel la notiunile mele putintele de altfel, si mi-am adus aminte ca la genul asta de contracte, importante sunt cifrele. Nu mai aveam timp de text, Si, in lift, am citit termenul si conditiile de plata de alea cu 75% in primele 30j de zile restul pana in 60j de zile, am retinut penalitatile, am sarit pe laptop, am facut PR-ul care se transforma in SC care dupa aprobare in functie de valoarea sumei trece de level-uri ierarhice si devine PO, care trebuie anuntat la funizor care trimite factura scanata mie iar originalul in Polonia, eu, de jmekera ce sunt, validez apoi confirm factura. Ce, e greu?
Am rasuflat cateva secunde si am pus ochii pe email. Venise intre timp un amendament la acest contract in care modificau conditiile si termenele de plata.
Am vrut sa ma duc sa fac o plimbare pe pod. E foarte inalt. Da' nu stiam daca sa las in urma un email, sau, clasic, cateva randuri pe un post-it. Am in forma de mar verde, inimioara roz, si rozeta portocalie. Dar imi doresc prea mult ca adolescentul meu sa urmeze Colegiul International Britanic. Si ma lupt in continuare cu sistemul. Sistemul meu nervos, bineinteles.
Am mai facut prostii. O sa revin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu