...Celor care mai cred in Calea si Soarele real....
Traiesc intr-un SF. Totul e cipizat si monitorizat. La coffee corner, cand ma gasesc cu fetele pentru o cafea sau o barfa scurta de palier, este un neon mascat sub o cupola si ai impresia ca bate soarele dinspre nord. Am zis intr-o zi: mama ce soare e afara.
In Luxembourg nu e aproape niciodata soare. Cu atat mai mult nu are cum sa bata orbitor dinspre nord. Claudia s-a uitat ingrijorata si m-a intrebat daca mi-e bine. Au reusit astia sa simuleze intr-o cladire corporatista SOARELE. Si noi daca vrem, ne punem la misto ochelarii de soare pe par. Si lucram in continuare. Sub neoane.
Uneori ma duc la oficiul postal. Este la level minus unu. Ca sa ajung acolo trec prin lifturi, beculete verzi, trec cu legitimatia peste toate luminitele pe care la vad, imping usi metalice, si reusesc in cele din urma sa trimit plicurile. Ca sa ma intorc in musuroi, furnica lucratoare, o iau de la capat cu beculetele si usile. La un moment dat am ajuns la o usa impunatoare care mi-a inspirat secrete, CIA, FBI, avea pe ambele parti semafoare mititele care clipoceau, si am luat procedura de la capat. Am trecut legitimatia pe toate fetele, pe cant, pe muchie, am pus amprenta, am soptit numele meu in 3 limbi. Nimic. Usa ramanea nemiscata. Am simulat dansul pinguinului, miscarea din solduri din Hawai, am incercat si ceva retro, lambada, dar usa nu a reactionat sub nicio forma. Dupa ce m-am maimutzarit si devenisem penibila, a venit un lucrator de la Post Office si...a apasat clanta. Usa s-a deschis.
Uneori calea e atat de simpla. Iar noi ne subjugam regulilor si procedurilor care ne-au complicat existenta.
Adevarat!
RăspundețiȘtergere