Jos palaria

...Celor cu atitudine....

Doamne ce l-am mai iubit pe John Wayne...toata copilaria am visat ca o sa vina cu calu' lui si o sa ma  rapeasca, nu inainte de a ma saruta, el, nu calu'...asa... pasional, ca in filmele cu cowboy. Nu a venit, dar nici neiubita nu am ramas. De atunci nu mai cred in filmele de la Hollywood.

Cred in berea bauta cu prietenii , cred in familie si in petrecerile fabuloase pe care le-am avut impreuna in Romania. De astea imi este foarte dor.

Iubesc palariile.Stiu ca o sa fiu batranica aia simpatica ce va purta palarie cu fructe la un moment dat. Poate o sa ma plimb pe Domneasca, strada noastra din Galati, excesiv de rujata si mandra de colectia mea de palarii. Sau poate o sa locuiesc in sudul Frantei, acolo unde imi doresc sa am o casa cu veranda si o parcela cu levantica. Si acolo sa il astept pe Calin sa vina cu iubita lui, sa bem un pahar de vin de Porto si sa port o palarie superba...

Viata mi-a oferit nenumarate ocazii sa apreciez oamenii si valoarea lor.

Sunt insa cativa in fata carora mi-as da jos palaria.

Sunt prietenii si multi dintre colegii mei, de la care am invatat ca nu sunt singura, ca putem lucra in echipa si ca vor face mereu parte din viata mea, chiar daca eu am plecat acum...departe.

Inainte de a pleca spre Luxembourg, am facut un tur al uzinelor din Combinat sa imi iau ramas bun de la colegii cu care am colaborat. La Otelarie, pe holurile anexei, otelarii s-au dat deoparte sa trec printre ei si si-au scos caschetele. Asta inseamna ca am lasat ceva in urma.

Am gasit o palarie mititica, decorativa, care ma astepta intr-un magazin de suveniruri sa ii dau viata.I-am daruit o parte din colectia mea de cercei. E fericita acum. 

 Voi purta toata viata palarii. E chestie de atitudine.

Si sper ca mereu...prietenii sa imi fie alaturi...