Luxembourg, decembrie 2010...
In onoarea lui Cosmin si a Cristinei… care l-a incurajat mereu….
Traiti voi cu impresia eronata ca Pompilia se plictiseste vreodata in viata asta pamanteana???
Wrong !
Iata cosmarul zilei de 8 decembrie, anul 2010 :
Lucram, si lucram…si lucram, in data de 8 decembrie anul 2010, pe la ora 18.00, concentrata pe tastatura si detasata de ce se intampla in jurul meu.
Deodata, colegul din fata mea, Anthony, francez pe linie materna, se ridica brusc in picioare, se uita in dreapta lui, patrunde cu privirea prin 2 randuri de geamuri ale biroului lui Ramesh, ma uit si eu in stanga mea ca aia care se uita dupa avioane si….si….vazand niste fulgi uriasi, splendizi, chicand de sus in jos, am dat sa zambesc si voiam se emit ceva genial catre el, (ca oricum ar fi fost singura comunicare pe ziua respectiva) de genul : NINGE !!!
Cand sa articulez sunetele respective in engleza sau franceza, aici nu ma decideam, el s-a albit la fata, brusc si-a pus fularul, haina, si a zbughit-o, lasand laptopul deschis, acesta fiind lucrul care m-a ingrijorat cel mai mult. Mai tarziu am inteles. Cand eu mi-am luat laptopul, dar nu si fular sau manusi.
Si iata pe urma cum am inceput eu o aventura cu Cosmin Zainescu. Cristina, ma iarta, si ma intelege, te rog J !!!
Pe la ora 19.00 Cosmin s-a decis sa sune plin de atitudine, o companie de taxiuri, a carui reprezentant, shocat déjà de cate cereri avea, ne-a comunicat ca ne trece pe lista de asteptare, dar sa nu ne facem nici un fel de speranta in urmatoarele 2, 3 ore !!! Aveau comenzi nerezolvate pentru ora 17.00, si se facuse intre timp 19 juma.
Ne-a incurajat si Laura Anitoiu, actualmente Bonea, care ne-a informat ca sotul ei sa straduia deja de o ora sa treaca de un semafor undeva in centru.
Si ningea, si ningea, si ningea….
Am vazut apoi privirea plina de compasiune a lui Ramesh Kothary privind la botinele mele superbe, de antilopa, cu tocuri de vreo 11 cm, dar am decis sa imi asum deciziile de a alege acele incaltari si sa infrunt destinul.Iar Ramesh a luat decizia manageriala sa isi lase masina in beciurile corporatiei. Unii, din cate am inteles, nu au mai parasit cladirea.
Am luat magistrala decizie sa mergem la gara, unde, in imensa mea naivitate ca aici pot functiona toate foarte bine in ceea ce priveste transportul in comun sau cel privat, am simtit un dor coplesitor de maxitaxili de Galati si de tupeul celor care le conduc…
Si ningea, si ningea, si ningea….
Ne-am instalat intr-o statie de autobus, in speranta ca vine si singurul autobus, numarul 5, care face legatura intre centru si padurea dintre muntisorii unde e amplasat hotelul.
Acolo, a venit o doamna J care a inceput sa comunice cu panoul publicitar amplasat in statie, dar ala nu ii dadea nici un feedback, si am realizat ca, dupa ce vazusem timp de o ora!!!! zeci de oameni care purtau umbrela pe ninsoarea aia, si ca desi fulgii le intrau pe dedesubt din toate pozitiile, iar altii care incearca sa comunice cu chestii statice, ca ne aflam intr-o secventa de film prost. Si ca nu exista nici autobuze nici taxiuri. Si am actionat normal, romaneste.
Si ningea, si ningea, si ningea….
In momentul cand am mai simtit ca din punct de vedere fizic, suntem pe punctul de a ceda din cauza de frig, si ca pe Cosmin il usturau ochii incercand sa detecteze un taxi, ne-am tarat amandoi in prima spelunca sa ne dezmortim si sa potolim zgomotele penibile din stomac. Tata m-a invatat de mica sa mananc si sa beau J, apoi sa gandesc J
Si ningea, si ningea, si ningea….
Am stat acolo pana ne-am dat seama de ce se uita chioras chelnerul la noi, ca terminasem de mult de mancat, iar noi chioras pe geam sa vedem macar o holograma de taxi, asa ca am infruntat din nou destinul, si am iesit in gara.
Cu ultimele puteri, o sun pe Prietena Adriana, care luptase si ea cu nametii in partea opusa a orasului sa ajunga acasa, dupa patru ore in care ii amortisera kiciorelele pe pedalele masinii, emite si ea o idee geniala, ca doar si e e blonda J :cica daca tot sunteti in gara vedeti poate prindeti trenul dpre Dudelange, prima halta dupa Luxembourg si mai aproape de padurea care gazduieste hotelul, iar de acolo chemati un taxi sa va adune !
Intru in gara, ma uit cu okii incetosati la panoul electronic si racnesc la Cosmin :Cosmineeeeee, in doua minute pleaca trenul !!!
Providenta, Dumnezeu, ursitoarele care mi-au fost la scaldatoare, mi-au dat ultima farama de minte in creierasul obosit care incerca sa gaseasca solutii inainte sa devenim amintire pentru conationalii nostri si stire in ziarele luxembourgheze, ne-am luat iar inima in dintii care ne clantzaneau si iar am iesit in statia de taxiuri. Adica asa credeam noi.
Acolo am vazut un grup mare de oameni care simulau asteptarea unui taxi.Si ne-am asezat si noi la rand.IN FATA ! Chestie de supravietuire!
Si iata cum am grait eu catre Cosmin: din acest moment, eu vorbesc in cazul in care apare vreun taxi !!! si nu spunem ca mergem in deal la HILTON decat in momentul cand ne vedem inauntru, iar soferul inspaimantat, cu mobilul meu la gatul lui!!!
Langa noi, era o fiinta mititica, cu bagajele mai mari ca ea, care ne-a auzit hlizindu-ne in romaneste, ne-a zis delicat in aceeasi limba ca e cercetatoare J si ca a venit sa isi faca lucrarea de doctorat, si ce face ea acum in miezu’ noptii fara transport !!!offf las’ pe mine, am vazut multe emisiuni pe Discovery Channel cu supravietuirea in conditii extreme. Desi acolo, alea nu aveau pantofi cu toc.
Doooamne, cand a aparut UN TAXI, cu toate ca in fata MEA se amplasase o familie de negri, m-am dus la geamul taxiului ca si cum il asteptam de o viata, si am susurat in engleza daca e rezervat, el a zis ca nu vorbeste engleza, si in 2 secunde mi-au venit toate frantuzismele… i-am zis ca sunt Vais Prezident J si ca TREBUIE sa ajung la destinatie, ne-am lipit de scaune si cand am simtit cheia in contact, am zis-o :HILTON ! Mais no! MAIS OUI ! Mais no! MAIS OUI ! Mais no ! MAIS OUI !
si let’s GOOO !!!!!
Am lasat-o si pe Micuta Cercetatoare in drumul nostru, era siderata, i-am zis ca suntem un fel de Mosi Craciuni Salvatori ai Cercetatorilor, iar taxiul ne-a lasat in drum si pe noi la un moment dat ca nu mai putea urca panta la hotel.Ca nu avea cauciucuri de iarna.Soferul era negru ca noaptea din care incercam sa iesim, dar eu tot drumul i-am spus Je t’aime si mi se parea ca e Fat-Frumos cu Parul Balai. Dar eu cu Cosmin am fost atat de fericiti ca mai aveam doar citiva kilometri (hiperbola) pana la hotel, si ca de acum era floare de gheata la ureche sa urcam panta.
Cosmin, (din cauza frigului indurat vreau sa cred), pe drum, emite si el :daca aveam echipament adecvat puteam strabate padurea dintre Dudelange si Hilton !!!!
Cosmineeeeeeeeee !!!! care echipament ???rucsacuri, pioleti, bocanci cu tinte, lanterne???Mi-a fost teama ca il voi pierdeJ, ca nu va mai fi niciodata lucid si Compania va pierde un om de valoare.
Cosmineeeeee, incearca sa iti pastrezi ultimul dram de luciditate, te rog : tu ai pantofiori din colectia de primavara toamna, eu mai mult din colectia de vara tarzie, hainutza de piele delicata, doua laptopuri, doar luminitzele de la mobile si mult umor macabru !!!! Crezi ca ne ajuta astea la 23.30 in mijlocul codrului ???
Din nou am avut dreptate.Cand ne-am vazut in fata hotelului, la ora cand ies vrajitoarele (evident ca nu era nici un taxi care ar fi putut sa ne aduca de la halta Dudelange) am vrut sa sarut bradutii si usa de la intrare, instalatiile de pom, receptionerele , pe La Consiliglere…dar am mai avut putere sa fac ceva :Cosmineee, intoarce privirea cateva secunde in spatele nostru : NU ESTE ABSOLUT MIRIFIC ce a facut ninsoarea in jurul hotelului ????Era absolut superb.
Si inauntru…cald
PS1.L-am mai vazut pe Cosmin, a doua zi dimineata la micul dejun. Nu parea traumatizat. Era chiar coerent si logic.Cristina, incearca te rog sa nu pomenesti cuvinte cheie ca : taxi, autobus numarul 5, cauciucuri de iarna, ca sa nu fie nevoie de terapie, iar eu nu o sa mi-o iert niciodata ca l-am mintit. I-am spus ca autobuzele merg perfect.
PS2 .A doua zi cand shefu meu Sunil a intrebat cate ore mi-au trebuit sa imi ating obiectivul, cand a auzit ca dupa 5 ore am infipt in parcarea de la Hilton steguletul Romaniei, am citit in ochii lui mandria de a avea o asa tenace subalterna. Si astfel, drumul care Vice President e pavat si eu am cauciucuri de iarna si lanturi.
Una din supravietuitoarele noptii luxembourgheze :
pompilia
Feed-back-uri :
BestialJ
Ar trebui sa iti faci un blog.
Catalin Constantin (IT Smart Guy)
Am simtit din subiect ca trebuie sa fie ceva “a la Pompilia” si m-am dat foarte ocupat (chiar si pentru “nenea ala rau” care il tine pe tati la servici asa mult”) sa pot citi in liniste randurile de mai jos si vreau sa spun ca doar explozia (doamne fereste) fabricii de oxigen ar fi putut sa ma opreasca sa nu termin de citit.
Pe linga stilul narator deosebit marca Pompilia (cred ca OSIM ar trebui sa se imbogateasca cu aceasta noua marca daca nu e deja acolo) aventura aceasta ar trebui incorporata in brosura “Welcome to Luxembourg” pe care o primesc toti cei care incearca si reusesc sa ajunga pe acele meleaguri si nu stiu ce-i asteapta (cu bune si mai putin bune).
E greu sa descriu placerea pe care am simtit-o citind aceste randuri – neavand harul tau – dar pot sa spun ca a fost o incantare.
Una este Pompilia si uneori mi-e teama pt. Luxembourg: nu stiu daca e pregatit inca sa-i faca fata! Incearca te rog sa fii blanda cu ei caci dupa atatea secole de viata boema... POMPILIA IS IN TOWN PEOPLE!!!!!
Cu bucurie ca ai trait pentru. a scrie aceste randuri,
Marius Pricope(-Sef si Prince Charming la Industrial Controlling)
Draga Pompilia,
Nu m-am indoit niciodata ca dupa atatea “avioane” lansate de pe pistele marelui aerodrom ACT, dupa ani de imensa voiosie si reale provocari patriotice, prilejuite de traversarea marelui viaduct ce leaga Combinatul cu orasul, un fleac de iarna luxemburgheza iti poate sta in cale!
Plesu, in cartea sa “Bucurii la Est si la Vest", spune ca daca omenirea va fi sa piara, nu va fi distrusa de un mare cataclism, ci de o mica disfunctionalitate in lucrurile banale, de zi cu zi, dar fara de care lumea civilizata nu mai e in stare sa se descurce.
El zice ca daca protectia lumii in fata unui cataclism poate fi facuta doar de catre marii specialisti din Vest, cu grozavele lor tehnologii, salvarea pentru cea de-a doua situatie este numai la noi, cei din Est, care avem retete de supravietuire intens antrenate ani si ani la rand.
Ori tu ai fost o dovada fara tagada a acestui rationament. Ma bucur ca esti acolo si ca poti astfel contribui cu ingeniozitatea, optimismul si experienta ta la salvarea lumii civilizate. Noi si Romania ne mandrim cu tine!
Cand simti ca nu mai poti, mai vino 1-2 saptamani acasa ca sa iti incarci bateriile. Te asteptam cu drag, asa cum asteptam mereu minunatele tale povesti si peripetii...din Vest.
Te pup si iti doresc Craciun fericit!
Gigi Andries-Senior Sef Executiv la firma lui
Bine ai revenit sanatoasa ….in zapada romaneasca !
Sa fii sanatoasa,iubita iar spiritul sa nu-ti inghete indiferent cate grade sunt sub zero.
Adrian Ganea-(Sef plin de Responsabilitati la LTG 2)
Frumos. Interesanta poveste. Chiar mi-a placut...m-am distrat citind. Un lucru bun pe ziua de astazi....de fapt singurul...
Si la noi ninge de mama focului de aseara...si n-a mai stat....astia de la meteo au spus ca pana maine o sa fie tot asa....
Naspa. Nici la noi nu au dat zapada...doar stii...dar taxiuri sunt, maxi ...din belsug, si prieteni la tot pasul.
Sa ai tot ce-ti lipseste si sa-ti aduca mosul...numai ce-ti place.
Ne este dor de tine. La toti.
Ciprian Marin-Leader al Luptei si Schimbarii in Bine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu