Iar am condus cu succes departamentul din care fac eu insami singura parte. Iar a fost shefu plecat vreo 6 saptamani. Iar mi-am dat singura task-uri, deadline-uri, m-am admonestat singura cand am varsat un pic de cafea pe biroul meu corporatist, m-am autoevaluat si felicitat singura pentru munca pe care mi-am depus-o.
Am captat si un model de gripa care m-a doborat in primul meu concediu medical. Am trecut prin momente dramatice de la febra cu dardaieli, delir, la cosmaruri si pierderi de memorie. Acestea din urma se datoreaza si varstei usor inaintate, nu ca scuza ci ca fapt. Intr-o noapte visam ca inotam in Marea Noastra Neagra, iar cand m-am trezit, am avut impresia ca sunt in masina se spalat rufe si urmeaza doar programul de stoarcere.
Calin a avut acelasi model de gripa. Avantajul a fost ca faceam febra la intervale diferite ceea ce ne-a permis sa ne ajutam unul pe altul pana am iesit la liman. Am iesit amandoi dupa 5 zile. Colegii mei au fost deosebit de draguti, ne-au sunat, ne-au trimis supa, incurajari si ganduri bune.
Pana si seful m-a sunat cand am fost bolnava sa imi faca un cadou oral: o delegatie la Paris unde trebuia organizat un eveniment iar cea mai multitasking fiinta din departamentul lui...sunt eu. Si cum in Luxembourg ar fi fost o zi libera s-a gandit sa ma trimita acolo sa muncesc un pic decat sa stau aici sa nu fac nimic. Acestea fiind decise, in prima mea zi de dupa concediu medical, stoarsa dupa zile lungi de febra si tuse ce mi-a zgaltait cei doi neuroni ramasi, m-am aburcat in trenul de mare viteza. Ca o vesnic vedeta ce ma aflu, am beneficiat de compartiment super privat, si conexiune la internet. Cu toata viteza trenului de mare viteza, in loc sa ajung in doua ore si oleaca, am ajuns in patru ore si oleaca. Din cauza zapezilor cazute in Europa. Ca sa imortalizez momentul, m-am autocaptat intr-o poza si am evidentiat din nou latura mea de Pitzi. La un moment dat am avut ceva nevoi firesti. Am ajuns cu bine la destinatie la primul drum. La intoarcere, viteza trenului de mare viteza si-a pus amprenta pe echilibrul meu. Si am cazut in bratele unui cetatean care dormea profund si relaxat. I-am fost ca un dar din cer. In primul moment a vrut sa ma admonesteze dar cand a vazut ce i-a cazut la asternut nu ma mai puteam ridica de acolo. Mi-am cerut 1000 se scuze apoi m-am ascuns in cuseta mea. Cand am povestit colegilor intamplarea au inceput sa faca glume deplasate de genul: ai gasit pe urma prin buzunare carti de vizita sau numarul lui de telefon strecurat in maneca?Eii...glume mustind de invidie...
Ajunsa in Paris m-am gandit sa ma frantuzesc un pic inainte de a da cu usa biroului parizian de perete si am intrat intr-o cafenea frumusica. Am comandat iar patronasul de acolo a inceput sa se hlizeasca la mine cu un zambet luminos si cu vorbe de genul: bonjour jolie mademoiselle...si a calcat aiurea o treapta care separa barul lui de masa mea. Am crezut ca se pravale peste cafeaua mea. A eschivat si a nimerit la vreo 20 cm de masa mea. Deci...cativa cm chiar conteaza. Ca eu lasasem deja bagajul la hotel si nu ma puteam duce la birou cafelita peste haine.
Probabilitatea sa nu mearga internetu' in acea zi la biroul din Paris era de jumatate la cateva milioane. Dar eu am prins-o. Deci, fara internet... nici eveniment organizat. Eu le-am fost evenimentul prin aparitia mea acolo. Cand i-am spus shefului prin telefon ca e o buleala de IT...nu a parut suparat iar eu am fost surprinsa de reactia lui. Dupa ce a verificat 6 surse care i-au confirmat ce i-am spus eu de 3 ori la intervale diferite a zis...nu-i nimic. Cred si eu. Ce mai puteam face? Altadata o sa ma puna sa car internetu' de la noi. Dar eu fiind o salariata model si proactiva deja adun intr-o cutie internet si cand mai plec...pac deschid capacul si il indes in laptop! Ceva mai tarziu am inteles de ce era relaxat. Ii trimiteau omologii lui din Paris mesaje de genul: multumim ca ne-ai trimis-o!
Am inceput sa imi sperii colegii. Ma imbrac ca Morticia, in negru, cam de doua ori la doua saptamani. Cand spiritul meu rebel de motociclista nu mai poate zace ascuns in strafundurile rarunchilor. Intr-o zi a venit la mine un coleg de la Departamentul de Taxe. Cand vezi un manager in costum, cu cateva dosare in brate ca iti penetreaza biroul corporatist cu o privire serioasa...nu poti decat sa incepi se te justifici ca ti-ai platit la timp taxele, ca vii la 8 a.m. la munca dar nu stii cand mai pleci, ca te porti frumos cu colegii, ca e normal sa te enerveze shefu, ca tragi apa la toaleta...Dar nu! Venise sa ma intrebe la modul cel mai serios ce s-a intamplat cu mine si cu tinutele colorato-fancy crazy cu care am obisnuit 6 etaje plus parterul. In momentul acela am realizat ca am afectat in mod negativ psihicul salariatilor. Mi-am facut-o cu mana mea. Am aflat ca tinutele mele sunt uneori subiect relaxant inaintea inceperii sedintelor plictisitoare in diferite departamente.
Mi-am cerut scuze, nu i-am promis ca nu o sa se mai repete pentru ca am innabusit prea multi ani latura mea intunecata de Morticia pe Motor dar le-am promis ca o data cu inaintarea in varsta am sa adaug tot mai multa creativitate in cum ma prezint la birou daca acest lucru duce pentru compania noastra la iesirea din criza in care e scufundata toata Europa. Sunt o fiinta controversata. Daca ma imbrac in culori triste atrag atentia, daca sunt prea colorata sunt subiect pe la colturi de cafenele.
Am primit un email ludic intr-o zi de la IT in care mi se sugera sa nu mai trec asa tantosa prin departamentul lor ca le blochez traficul de retea si nu se mai pot concentra. Pai iar nu stiu ce sa fac...shefu' ma trimite la ei ba sa mai aduc net, ba sa numar cablurile pentru cate vreun eveniment...ei imi zic sa ca le interferez retelele si le cad port-urile. In fine...mergem mai departe!Daca tot mi-o fac cu mana mea.
Well done, Iron Lady!!!!
RăspundețiȘtergere